Prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse potrivit art. I din prezenta ordonanță de urgență, se aplică inclusiv procedurilor de aprobare a documentațiilor de amenajare a teritoriului sau de urbanism în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, după cum urmează:

a) acordurile și avizele deja obținute își păstrează valabilitatea;

b) pentru acordurile și avizele solicitate, dar care încă nu au fost emise, noile termene încep să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.