Prevederile art. II și III se aplică inclusiv pentru investițiile finanțate din fonduri europene/fonduri publice naționale, dacă procesul de avizare/autorizare este deja în curs de realizare și pentru investițiile finanțate din fonduri private dacă pentru acestea a fost emis un certificat de urbanism care se află în perioada de valabilitate și nu au fost încă depuse documentațiile pentru autorizarea construirii. Pentru documentațiile aflate în curs de avizare pentru care nu au fost încă obținute avizele și acordurile, termenele prevăzute la art. 5 din Legea nr. 50/1991 , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu modificările și completările aduse prin art. II din prezenta ordonanță de urgență, se calculează ca termene noi care încep să curgă de la data intrării în vigoare a actului normativ.