(1) Agenția de plasare a străinilor intermediază încheierea de contracte individuale de muncă între angajatori și străini, în limita numărului de străini pentru care a făcut dovada constituirii garanției financiare, prevăzută la art. 25 alin. (1) .
(2) Pentru încadrarea în limita prevăzută la alin. (1) se iau în calcul exclusiv străinii plasați cărora le-a fost eliberată o viză de lungă ședere pentru angajare în muncă tip D/AM2, prevăzută la art. 27² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
(3) Suplimentarea numărului de străini, stabilit la momentul autorizării, pentru care se poate elibera vize de lungă ședere pentru angajare în muncă tip D/AM2, prevăzute la art. 27² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se realizează prin majorarea valorii garanției financiare, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (3) , și transmiterea dovezii în acest sens către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
(4) Verificarea situațiilor prevăzute la alin. (2) și (3) se realizează prin platforma electronică de către autoritățile competente potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.