(1) Prin derogare de la prevederile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, până la 31 decembrie 2025, Guvernul aprobă lunar, prin memorandum, până la finele lunii în curs pentru luna următoare, limite lunare de credite de angajament și credite bugetare pentru ordonatorii principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, în cadrul cărora ordonatorii principali de credite încheie angajamente legale, respectiv deschid și repartizează credite bugetare pentru bugetul propriu și pentru instituțiile publice subordonate.
(1¹) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , Guvernul aprobă lunar, prin memorandum, până la finele lunii în curs pentru luna următoare, limite lunare de credite de angajament și credite bugetare, atât pentru structurile cu personalitate juridică prevăzute la art. 80 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cât și pentru ordonatorul principal de credite al acestora, cu modificările ulterioare.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , nu se aprobă limite lunare de credite de angajament și credite bugetare pentru:
a) dobânzi;
b) abrogată;
c) abrogată;
d) împrumuturi și rambursări de credite;
e) transferuri de echilibrare către bugetele de asigurări sociale;
f) titlul 55 «Alte transferuri», de la capitolul 51.01 «Autorități publice și acțiuni externe» și capitolul 54.01 «Alte servicii publice generale», din bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni Generale.
(3) Se autorizează ministrul finanțelor să aprobe modificarea limitelor unor ordonatori principali de credite stabilite potrivit dispozițiilor alin. (1) ca urmare a:
a) utilizării, în condițiile legii, a fondurilor la dispoziția Guvernului;
b) utilizării mecanismului de asigurare a fondurilor necesare pentru compensarea facturilor la energie și gaze naturale, reglementat de art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 206/2022 , cu modificările și completările ulterioare;
c) utilizării sumelor primite prin donații și sponsorizări, conform art. 63 din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
(4) Limitele lunare de credite bugetare se stabilesc ținând cont de următoarele:
a) evoluția încasărilor de venituri la bugetul general consolidat, respectiv procentul de realizare a planului de venituri de către Agenția Națională de Administrare Fiscală;
b) nivelul lunar și evoluția deficitului bugetului general consolidat;
c) evoluția nivelului arieratelor;
d) alți factori specifici activității curente și de investiții a ordonatorilor de credite.
(5) Limitele lunare de credite de angajament se stabilesc ținând cont de următoarele:
a) nivelul planificat al cheltuielilor de capital aprobat prin buget pentru ordonatorii de credite;
b) nivelul fondurilor nerambursabile și rambursabile aprobat prin Planul național de redresare și reziliență al României, precum și prin Politica de coeziune;
c) alți factori specifici activității curente și de investiții a ordonatorilor de credite.
(6) Modificarea limitelor lunare de cheltuieli aprobate potrivit alin. (1) și (1¹) se face prin memorandum aprobat în Guvernul României, la solicitarea ordonatorilor de credite, în cazuri temeinic justificate și numai pe bază de documente justificative din care să reiasă:
a) angajamentele legale ale ordonatorilor de credite;
b) încadrarea plăților în categoria plăților restante sau a arieratelor;
c) încadrarea în alte situații temeinic justificate de ordonatorii de credite.
(7) Valoarea totală a limitelor lunare de credite de angajament și credite bugetare aprobate la nivel de ordonator principal de credite, respectiv ordonator de credite, conform alin. (1) și (1¹) , pentru perioada septembrie-decembrie 2024 poate fi majorată în condițiile alin. (6) cu maximum 20% din valoarea inițială aprobată.
(8) Prevederile alin. (7) nu se aplică pentru cheltuielile aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și rambursabile, precum și celor din Planul național de redresare și reziliență al României.