LexistoriaDreptul la drept.

Auditul performantei în sectorul public

Azi

OUG 43/2006 · 2 articole

Articolul 10

(1) Curtea de Conturi efectuează auditul performantei utilizării resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și al modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale.

(2) Curtea de Conturi efectuează o evaluare independenta asupra economicitatii, eficientei și eficacitatii cu care o entitate publică, un program, un proiect, un proces sau o activitate utilizează resursele publice alocate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite.

(3) Auditul performantei se poate efectua atât la finalul, cat și pe parcursul desfășurării proiectelor, programelor, proceselor sau activităților.

Articolul 11

(1) Activitatea de audit al performantei se desfășoară în conformitate cu metodologia proprie de audit al performantei, adoptată pe baza standardelor de audit INTOSAI și a celei mai bune practici în domeniu și se finalizează prin elaborarea unui raport de audit.

(2) Prin constatările și recomandările sale, auditul performantei trebuie să conducă la diminuarea costului resurselor sau la sporirea rezultatelor.