(1) În situații specifice, determinate de dificultatea stabilirii de către persoana fizică sau juridică a regimului de control al operațiunii, sau la solicitarea explicită a biroului vamal, precum și în alte situații stabilite prin normele de aplicare, MAE prin ANCEX poate oferi consultanță de specialitate.

(2) Acordarea consultanței se realizează de către MAE prin ANCEX în baza documentației relevante, complete, primite de la solicitant, și ținând cont de informațiile existente la data respectivă.

(3) Solicitantul este răspunzător pentru corectitudinea tuturor datelor și informațiilor conținute în cerere și în documentele anexate.

(4) Cererea de consultanță se soluționează în termen de 30 de zile de la data transmiterii documentației complete la MAE prin ANCEX și evaluarea ANCEX este valabilă până când apar elemente noi, care pot determina o reevaluare.