LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 33

Azi

Pentru substanțele chimice incluse în anexa I la Regulament, care se regăsesc și pe listele Convenției privind interzicerea armelor chimice, dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu prevederile Legii nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora, republicată, cu modificările ulterioare.