LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 6

Azi

Persoanele fizice și juridice care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare, inclusiv în instituții academice, universitare sau de cercetare sau în departamente de cercetare create pe lângă unitățile de producție, din care rezultă produse cu dublă utilizare incluse în anexa I la Regulament, care pot face obiectul unor operațiuni prevăzute la art. 5 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, notifică MAE prin ANCEX despre aceste activități.