LexistoriaDreptul la drept.

Domeniu de aplicare

Azi

OUG 43/2022 · 4 articole

Articolul 5

(1) Se supun regimului de control prevăzut de prezenta ordonanță de urgență și în conformitate cu prevederile Regulamentului următoarele operațiuni cu produse cu dublă utilizare incluse în anexa I la Regulament:

a) exportul;

b) transferul în interiorul Uniunii Europene;

c) serviciile de intermediere;

d) asistența tehnică;

e) tranzitul.

(2) Exportul produselor cu dublă utilizare care nu sunt incluse în anexa I la Regulament se supune regimului de control în condițiile în care exportatorul este informat de către MAE prin ANCEX că produsele respective sunt sau pot fi destinate, integral sau parțial, oricăreia dintre utilizările menționate la art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) sau art. 10 alin. (1) din Regulament sau în condițiile menționate la art. 9 alin. (1) .

(3) În situația în care exportatorul are cunoștință că produsele cu dublă utilizare, care nu sunt incluse în anexa I la Regulament, sunt destinate, integral sau parțial, oricăreia dintre utilizările menționate la art. 4 alin. (1) sau art. 5 alin. (1) din Regulament, este obligat să notifice MAE prin ANCEX, care decide cu privire la oportunitatea de a impune obținerea unei licențe pentru exportul produselor respective.

(4) Prevederile alin. (3) se aplică și pentru situația în care exportatorul are motive să suspecteze că produsele cu dublă utilizare sunt sau pot fi destinate, integral sau parțial, oricăreia dintre utilizările menționate la art. 4 alin. (1) sau art. 5 alin. (1) din Regulament.

Articolul 6

Persoanele fizice și juridice care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare, inclusiv în instituții academice, universitare sau de cercetare sau în departamente de cercetare create pe lângă unitățile de producție, din care rezultă produse cu dublă utilizare incluse în anexa I la Regulament, care pot face obiectul unor operațiuni prevăzute la art. 5 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, notifică MAE prin ANCEX despre aceste activități.

Articolul 7

Regimul de control al exporturilor de produse cu dublă utilizare menționate la art. 5 alin. (2)-(4) se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor externe și se comunică persoanelor interesate.

Articolul 8

Regimul de control al operațiunilor cu produse cu dublă utilizare menționate la art. 5 are în vedere:

a) considerațiile relevante menționate la art. 15 din Regulament, cu derogările prevăzute potrivit prevederilor art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 217/2009 , cu modificările și completările ulterioare;

b) respectarea orientărilor fundamentale ale politicii externe a României;

c) respectarea intereselor de securitate națională și economice ale României;

d) respectarea principiului cooperării cu statele care promovează politici de neproliferare similare cu ale României.