LexistoriaDreptul la drept.

OUG 46/2015

Azi

Text integral · 10 articole

Articolul I

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 22 aprilie 2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 10. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 34 alin. (2) lit. e) și h) și alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, în baza ordinului prevăzut la art. 9 alin. (2), se încheie contracte de finanțare multianuale între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și beneficiari, pe o perioadă de maximum 4 ani, în limita creditelor de angajament aprobate și a creditelor bugetare aprobate și/sau estimate cu această destinație, fără eșalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanțare. Pe durata de valabilitate a contractelor de finanțare, valoarea creditelor de angajament este egală cu valoarea creditelor bugetare. 2. După articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 10¹, cu următorul cuprins: "Art. 10¹. - (1) În cazul în care beneficiarii utilizează sumele transferate cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice notifică beneficiarii cu privire la prevederile încălcate și solicită restituirea în termen de 30 de zile calendaristice a sumelor decontate necuvenit.

(2) În funcție de prevederile bugetare aprobate anual cu această destinație, durata contractelor de finanțare prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită până la maximum 2 ani.

(3) Creditele bugetare aferente contractelor de finanțare încheiate conform alin. (1) se transferă beneficiarilor în limita bugetului anual al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice aprobat cu această destinație, în ordinea cronologică de înregistrare a solicitării de transfer al sumelor necesare pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate.

(4) În situația în care solicitările de transfer depășesc 80% din creditele bugetare disponibile în anul în curs, prevăzute în buget, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice procedează astfel:

a) notifică beneficiarii contractelor de finanțare prevăzute la alin. (1) cu privire la data-limită până la care aceștia mai pot depune solicitări;

b) efectuează transferurile către beneficiari în limita creditelor bugetare disponibile, în ordinea cronologică a depunerii solicitărilor;

c) în situația în care după solicitările depuse conform termenului prevăzut la lit. a) se constată că mai sunt sume disponibile, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prelungește termenul de depunere a solicitărilor până la utilizarea integrală a creditelor bugetare aprobate cu această destinație;

d) în cazul în care solicitările depuse în termenele prevăzute la lit. a) și c) depășesc sumele aprobate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice cu această destinație, acestea se restituie beneficiarilor.

(5) După primirea notificării prevăzute la alin. (4) lit. a), beneficiarii dispun măsurile necesare evitării înregistrării de arierate, respectiv sistarea livrării de bunuri, prestarea de servicii, execuția de lucrări sau continuarea acestora din surse proprii sau alte surse legal constituite.

(6) În situația suplimentării creditelor bugetare, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice notifică beneficiarii cu privire la reluarea transferurilor de sume în condițiile alin. (3) și (4).

(7) În situația în care beneficiarii prevăzuți la alin. (1) decontează sumele aferente contribuției de la bugetul de stat din surse proprii sau alte surse legal constituite, au dreptul să solicite recuperarea acestora la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care transferă aceste sume în limita creditelor bugetare aprobate ulterior în buget cu această destinație.

(8) Beneficiarii prevăzuți la alin. (1), în baza contractelor de finanțare încheiate în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, cuprind în bugetul propriu credite bugetare estimate în funcție de graficele de execuție a livrării de bunuri, prestării de servicii, execuției de lucrări."

(2) În situația în care beneficiarii nu restituie sumele decontate necuvenit în termenul stabilit, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice solicită în scris Ministerului Finanțelor Publice sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii. Alocarea și utilizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate în condițiile altor acte normative, se mențin.

(3) După recuperarea sumelor de la beneficiari, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice comunică în scris Ministerului Finanțelor Publice, care dispune încetarea restricțiilor prevăzute la alin. (2)."

Articolul II

Ordinele ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, precum și contractele de finanțare multianuale, încheiate prin Programul național de dezvoltare locală, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013 , aprobată prin Legea nr. 89/2015 , cu modificările și completările ulterioare, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se modifică în consecință.

Articolul III

Articolul 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009 , cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul IV

1. dobândă: ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, plus o marjă de 3,00 puncte procentuale și care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului; 2. perioadă de rambursare: până la 20 de ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral; 3. limita de îndatorare: 30%; 1. dobândă: ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, plus o marjă de 3,00 puncte procentuale și care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului; 2. perioadă de rambursare: până la 15 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral; 3. limita de îndatorare: exceptat; 1. dobândă: ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, plus o marjă de 3,00 puncte procentuale și care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului; 2. perioadă de rambursare: până la 20 de ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral; 3. limita de îndatorare: 70%; 1. dobândă: ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, plus o marjă de 3,00 puncte procentuale și care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului; 2. perioadă de rambursare: până la 10 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral; 3. limita de îndatorare: 70%;

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) și art. 63 alin. (4) și (4¹) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 182/2014 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2015, unitățile administrativ-teritoriale pot solicita, în cursul anului 2015, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 700.000 mii lei, pentru:

a) finanțarea unor cheltuieli curente și de capital pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece, în următoarele condiții:

b) asigurarea prefinanțării și/sau cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile din perioada de programare 2007-2013, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor, în următoarele condiții:

c) finanțarea corecțiilor financiare aplicate proiectelor din fonduri externe nerambursabile, în următoarele condiții:

d) asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din programele naționale, în următoarele condiții:

(2) Suma prevăzută la alin. (1) se asigură de către Ministerul Finanțelor Publice din venituri din privatizare înregistrate în contul curent în valută deschis la Banca Națională a României, prin efectuarea operațiunii de schimb valutar al echivalentului în euro al sumei de 700.000 mii lei determinat pe baza cursului Băncii Naționale a României valabil la data efectuării. Echivalentul în lei se înregistrează ca venituri din privatizare în contul curent general al trezoreriei.

(3) Sumele acordate cu titlu de împrumut din veniturile din privatizare, contractate de unitățile administrativ-teritoriale, pot fi utilizate cu respectarea destinațiilor prevăzute la alin. (1). Responsabilitatea cu privire la utilizarea sumelor în scopul pentru care se contractează împrumutul revine în totalitate autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale.

(4) Rambursarea împrumuturilor prevăzute la alin. (1) se efectuează în tranșe trimestriale, egale, începând cu trimestrul următor acordării acestora. Dobânda aferentă reprezintă un venit al bugetului Trezoreriei Statului, care se calculează lunar prin aplicarea ratei dobânzii la soldul împrumutului, începând cu luna acordării împrumutului, și se plătește trimestrial, în suma cumulată până la zi.

(5) Drepturile și obligațiile părților, termenii și condițiile de derulare a împrumuturilor contractate conform alin. (1) se stabilesc prin convenție de împrumut.

(6) Pentru neplata la termen a ratelor scadente și a dobânzilor de plătit la împrumutul acordat se calculează o dobândă de întârziere, la nivelul dobânzii prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe zi de întârziere, până la data stingerii obligației. Dobânda de întârziere reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului.

(7) Unitatea administrativ-teritorială restituie împrumutul și dobânzile aferente în contul distinct deschis la Trezoreria Operativă Centrală, codificat cu codul de identificare fiscală al acesteia.

(8) În cazul nerespectării prevederilor alin. (4), directorii direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/șefii administrațiilor județene ale finanțelor publice sistează alimentarea, atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii.

(9) Unitățile administrativ-teritoriale pot contracta împrumuturile prevăzute la alin. (1) numai cu avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, prevăzută la art. 61 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 , cu modificările și completările ulterioare.

(10) Mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor acordate unităților administrativ-teritoriale conform alin. (1) lit. a), documentele în baza cărora se acordă împrumutul și cele care stau la baza obținerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum și modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituțiilor publice locale se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.

(11) Responsabilitatea cu privire la documentele prevăzute la alin. (10), precum și încadrarea în scopul pentru care se contactează împrumutul revine în totalitate autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale și ordonatorilor principali de credite ai unităților administrativ-teritoriale.

(12) Documentele prevăzute la alin. (10) și (14) se depun până la data de 4 decembrie 2015 la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice.

(13) Ordonatorii principali de credite și autoritățile deliberative au obligația ca la elaborarea și aprobarea bugetelor locale să prevadă plata serviciului datoriei publice locale aferent împrumuturilor acordate de Ministerul Finanțelor Publice.

(14) Mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor acordate unităților administrativ-teritoriale conform alin. (1) lit. b)-d), documentele în baza cărora se acordă împrumutul și cele care stau la baza obținerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum și modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituțiilor publice locale sunt cele stabilite la art. XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și alte măsuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul V

(1) Limita prevăzută la ar. XII alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și alte măsuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 13 martie 2015, aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2015 , cu modificările și completările ulterioare, se majorează de la 1.290.000 mii lei la 1.313.000 mii lei.

(2) Limita prevăzută la art. XII alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2015 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2015 , cu modificările și completările ulterioare, se reduce de la 400.000 mii lei la 124.000 mii lei.

Articolul VI

(1) Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să achiziționeze, în limita bugetului aprobat cu această destinație, microbuze/autobuze pentru dotarea unităților administrativ-teritoriale, în vederea transportului elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din mediul rural, precum și a municipiilor și orașelor care au sate și localități componente, precum și pentru a fi donate Republicii Moldova, în condițiile legii, conform acordurilor internaționale, ratificate prin legi, în vederea finanțării proiectelor bilaterale de colaborare și de investiții încheiate între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova cu privire la cadrul general și condițiile pentru cooperare în domeniul dezvoltării.

(2) Toate costurile legate de utilizarea microbuzelor/autobuzelor prevăzute la alin. (1) vor fi suportate din bugetele proprii ale celor care vor beneficia de acestea.

(3) Repartizarea microbuzelor/autobuzelor către unitățile administrativ-teritoriale se va face prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice și al ministrului educației și cercetării științifice.

Articolul VII

Articolul 43 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 11 septembrie 2015, se modifică după cum urmează: 1. Alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 43. - (1) Investitorii sau proprietarii au obligația să vireze către Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. o sumă echivalentă cu o cotă de 0,5% din valoarea, fără TVA, a lucrărilor pentru realizarea construcțiilor noi și a lucrărilor de intervenție la construcțiile existente pentru care se emit, în condițiile legii, autorizații de construire/desființare, cu excepția investitorilor/ proprietarilor care realizează lucrări de intervenție pentru consolidarea clădirilor de locuit încadrate în clasa I de risc seismic." 2. La alineatul (2), litera b) va avea următorul cuprins: "b) suma rezultată ca diferență între suma echivalentă cotei de 0,5% aplicate valorii finale, fără TVA, a lucrărilor executate și suma virată potrivit prevederilor lit. a), precum și orice sume aferente cotelor legale achitate anterior se virează de către investitori sau proprietari până la data semnării procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor."

Articolul VIII

Termenul prevăzut la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea și funcționarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 61/2007 , cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2017.

Articolul IX

(1) Se aprobă susținerea în continuare a cheltuielilor de întreținere și funcționare a Formațiunii Medicale ROL 2 până la declararea de către Organizația Mondială a Sănătății a închiderii Alertei internaționale determinate de epidemia de Ebola, din bugetul aprobat al Ministerului Sănătății la titlul 51 "Transferuri între unități ale administrației publice", articolul 51.01.25 "Programe pentru sănătate", ca acțiune prioritară a Ministerului Sănătății.

(2) Ministerul Sănătății alocă Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie "Ana Aslan" sumele necesare în vederea asigurării cheltuielilor de întreținere și funcționare a Formațiunii Medicale ROL 2, respectiv aprovizionarea cu energie electrică și apă potabilă.

(3) Decontarea cheltuielilor prevăzute la alin. (2) se realizează lunar, pe baza notelor de fundamentare realizate de Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie "Ana Aslan", conform facturilor transmise de către acesta către Direcția generală de asistență medicală și sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății.

Articolul X

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență salarizarea personalului din cadrul Unității de management a proiectului din structura Ministerului Sănătății se stabilește la nivelul funcțiilor contractuale existente în cabinetul demnitarului.