(1) O autorizație este acordată unui prestator pe o durată nelimitată, cu excepția cazurilor următoare:
a) autorizația se reînnoiește automat sau se supune condiției îndeplinirii continue a cerințelor;
b) numărul autorizațiilor disponibile este limitat dintr-un motiv imperativ de interes general;
c) o durată limitată de autorizare poate fi justificată printr-un motiv imperativ de interes general.
(2) Legislația specifică privind regimurile de autorizare poate prevedea termene maxime în care prestatorul trebuie să își înceapă activitatea, ulterior obținerii autorizației.
(3) Prestatorii sunt obligați să informeze autoritatea competentă, prin intermediul PCU electronic, cu privire la următoarele schimbări:
a) constituirea de filiale ale căror activități intră în sfera de aplicare a regimului de autorizare;
b) schimbări în urma cărora condițiile de acordare a autorizației nu mai sunt îndeplinite.
(4) În situația în care prestatorul nu mai îndeplinește condițiile de autorizare, autoritatea competentă poate retrage autorizația acordată prestatorului în cauză.