Libertatea de stabilire a prestatorilor

Azi

OUG 49/2009 · 8 articole

Secțiunea 1 — Autorizații

Articolul 8

(1) Accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia poate fi supus(ă) unui regim de autorizare numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) existența unui regim de autorizare este justificată de un motiv imperativ de interes general;

b) obiectivul urmărit nu poate fi atins printr-o măsură mai puțin restrictivă, în special din cauză că un control ulterior ar fi tardiv pentru a fi, în mod real, eficient;

c) regimul de autorizare este nediscriminatoriu în ceea ce privește prestatorii.

(2) Prezenta secțiune nu se aplică acelor aspecte specifice ale regimurilor de autorizare care sunt reglementate direct sau indirect prin alte acte normative naționale care transpun acte comunitare.

Articolul 9

(1) Regimurile de autorizare au la bază criterii de natură a limita marja de apreciere a autorităților competente, astfel încât acestea să nu fie aplicate într-un mod arbitrar.

(2) Criteriile care stau la baza regimurilor de autorizare trebuie să fie:

a) nediscriminatorii;

b) justificate printr-un motiv imperativ de interes general;

c) proporționale în raport cu obiectivul de interes general urmărit;

d) clare și lipsite de ambiguități;

e) obiective;

f) făcute publice în prealabil;

g) transparente și accesibile.

(3) Este interzisă impunerea unor condiții de acordare a autorizației pentru stabilire, prin care se dublează cerințele și controalele echivalente sau comparabile ca scop, la care prestatorul a fost supus deja în alt stat membru ori în România.

(4) Persoanele desemnate potrivit art. 31 alin. (2) și prestatorul oferă sprijin autorității competente prin furnizarea oricăror informații necesare cu privire la aceste cerințe.

(5) Autorizația permite prestatorului accesul la activitatea de servicii sau exercitarea acelei activități pe teritoriul României, inclusiv prin înființarea de agenții, filiale, sucursale, birouri.

(6) Autorizația poate fi limitată la o anumită parte a teritoriului numai dacă limitarea este justificată de un motiv imperativ de interes general.

(7) Autorizația se acordă de îndată ce se stabilește, în urma unei examinări corespunzătoare, că au fost îndeplinite condițiile de autorizare, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 12 alin. (2) .

(8) Orice decizie a autorităților competente, inclusiv refuzul sau retragerea unei autorizații, trebuie motivată corespunzător și poate fi atacată în fața instanțelor judecătorești, potrivit dreptului comun. Decizia de acordare a autorizației nu trebuie motivată.

(9) Prezentul articol nu aduce atingere modului de repartizare a competențelor în acordarea autorizațiilor între autoritățile administrative.

Articolul 10

(1) O autorizație este acordată unui prestator pe o durată nelimitată, cu excepția cazurilor următoare:

a) autorizația se reînnoiește automat sau se supune condiției îndeplinirii continue a cerințelor;

b) numărul autorizațiilor disponibile este limitat dintr-un motiv imperativ de interes general;

c) o durată limitată de autorizare poate fi justificată printr-un motiv imperativ de interes general.

(2) Legislația specifică privind regimurile de autorizare poate prevedea termene maxime în care prestatorul trebuie să își înceapă activitatea, ulterior obținerii autorizației.

(3) Prestatorii sunt obligați să informeze autoritatea competentă, prin intermediul PCU electronic, cu privire la următoarele schimbări:

a) constituirea de filiale ale căror activități intră în sfera de aplicare a regimului de autorizare;

b) schimbări în urma cărora condițiile de acordare a autorizației nu mai sunt îndeplinite.

(4) În situația în care prestatorul nu mai îndeplinește condițiile de autorizare, autoritatea competentă poate retrage autorizația acordată prestatorului în cauză.

Articolul 11

(1) În cazul în care numărul autorizațiilor disponibile pentru o anumită activitate este limitat din cauza cantității reduse de resurse naturale sau din cauza unei capacități tehnice reduse, autoritățile competente trebuie să instituie o procedură de selecție a candidaților bazată pe imparțialitate și transparență.

(2) Autoritățile competente asigură publicitatea adecvată a deschiderii, desfășurării și închiderii procedurii de selecție.

(3) La stabilirea normelor pentru procedura de selecție, autoritățile competente pot avea în vedere motive imperative de interes general, precum: sănătatea publică, obiective de politică socială, sănătatea și siguranța angajaților sau a lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă, protecția mediului, protejarea patrimoniului cultural, păstrarea echilibrului financiar al sistemului de securitate și loialitatea tranzacțiilor comerciale și alte motive imperative de interes general, în conformitate cu legislația națională, precum și cu legislația comunitară cu aplicabilitate directă.

(4) Autorizația prevăzută la alin. (1) se acordă pentru o perioadă de timp limitată, proporțional cu cantitatea de resurse naturale sau, după caz, cu capacitatea tehnică. Aceasta nu se reînnoiește automat și nu oferă alte avantaje prestatorului a cărui autorizație a expirat sau oricărei persoane care are o relație specială cu prestatorul în cauză.

Articolul 12

(1) Procedurile și formalitățile de autorizare trebuie să fie clare și ușor accesibile, să fie făcute publice în avans și să ofere solicitanților garanția că cererea lor este procesată în mod obiectiv și imparțial.

(2) Cererea solicitantului este procesată în cel mai scurt termen, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentației complete. Termenul poate fi prelungit o singură dată de către autoritatea competentă, pentru o perioadă de maximum 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse inițial nu este afectată de prelungirea dispusă de autoritatea competentă. Prelungirea termenului de autorizare, precum și durata acestei prelungiri trebuie motivate în mod corespunzător și notificate solicitantului înainte de expirarea termenului inițial.

(3) Autorizația se consideră acordată în situația în care autoritățile competente nu au răspuns în termenul prevăzut la alin. (2) . Cu toate acestea, se poate stabili un regim diferit în cazul în care acest lucru este justificat de motive imperative de interes general, inclusiv un interes legitim al unei terțe părți.

(4) Autoritatea competentă transmite solicitantului o confirmare de primire a cererii, în termen de 5 zile calendaristice de la data primirii cererii. Confirmarea de primire a cererii trebuie să precizeze următoarele:

a) termenul de procesare a cererii;

b) căile de atac disponibile;

c) după caz, mențiunea că, în lipsa unui răspuns în termenul specificat, autorizația se consideră acordată.

(5) În cazul unei cereri sau al unei documentații incomplete, solicitantul este informat în cel mai scurt timp, dar nu în mai mult de 5 zile lucrătoare de la primirea cererii, cu privire la necesitatea transmiterii de documente suplimentare, precum și cu privire la consecințele asupra termenului de procesare a cererii, prevăzut la alin. (2) .

(6) În cazul în care o cerere este respinsă pentru motive de natură procedurală, solicitantul este informat în cel mai scurt termen, dar nu în mai mult de 5 zile lucrătoare de la depunerea cererii.

(7) Taxele percepute solicitantului în legătură cu cererea sa trebuie să fie proporționale cu costul procedurilor de autorizare în cauză, fără a depăși acest cost.

Secțiunea a 2-a — Cerințe interzise sau supuse evaluării

Articolul 13

Nu pot fi incluse într-un regim de autorizare următoarele cerințe:

a) cerințe discriminatorii bazate direct ori indirect pe cetățenie sau, în cazul persoanelor juridice, pe situarea sediului social, în special: cerința de a deține cetățenia română, impusă prestatorului, personalului acestuia, asociaților/acționarilor sau membrilor consiliului de administrație ori de supraveghere, sau cerința de a avea reședința în România, impusă prestatorului serviciului, personalului acestuia, asociaților/acționarilor sau membrilor consiliului de administrație ori de supraveghere;

b) interdicția de a fi stabilit sau de a fi înscris în registru în mai mult de un stat membru;

c) restricții asupra libertății unui prestator de a alege între a se stabili cu titlu principal sau secundar pe teritoriul României;

d) restricții asupra libertății unui prestator de a alege între stabilirea sub formă de agenție, de sucursală sau de filială pe teritoriul României;

e) impunerea condiției de reciprocitate cu statul membru în care prestatorul este deja stabilit, cu excepția condițiilor de reciprocitate prevăzute de legislația națională care transpune acte comunitare și de actele comunitare cu aplicabilitate directă în domeniul energiei;

f) condiționarea eliberării autorizației de a presta un serviciu de efectuarea unei analize economice care să demonstreze existența unei nevoi economice sau a unei cereri a pieței, de evaluarea efectelor economice potențiale ori curente ale serviciului furnizat sau de evaluarea adecvării serviciului în raport cu obiectivele planificării economice stabilite de către autoritățile competente; această interdicție nu se referă la cerințele de planificare ce țin de motive imperative de interes general și care nu vizează obiective economice;

g) intervenția directă sau indirectă a operatorilor economici concurenți în procesul de acordare a autorizației de prestare a unui serviciu ori în procesul de adoptare a unor decizii, cu excepția ordinelor și a asociațiilor profesionale sau a altor organizații în calitate de autoritate competentă; această interdicție nu vizează consultarea organizațiilor precum camere de comerț sau parteneri sociali în alte aspecte decât cererile individuale de autorizare și nici consultarea publicului larg;

h) obligația de a constitui sau de a participa la constituirea unei garanții financiare ori de a încheia o asigurare la un prestator sau organism stabilit pe teritoriul României, în situația în care prestatorul este asigurat în alt stat membru;

i) obligația de a fi înscris, în prealabil, pentru o anumită perioadă, în registre din România, în vederea prestării unui serviciu sau de a fi exercitat, în prealabil, o activitate pe teritoriul României, pentru o anumită perioadă de timp.

Articolul 14

(1) Autoritățile competente române pot condiționa accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia de oricare dintre următoarele cerințe:

a) restricții cantitative sub forma limitărilor stabilite în funcție de populație sau restricții teritoriale constând în stabilirea unei distanțe geografice minime între prestatori;

b) obligația unui prestator de a se constitui sub o anumită formă juridică;

c) cerințe referitoare la deținerea unui capital social minim;

d) cerințe care rezervă accesul la anumite activități de servicii anumitor prestatori, în temeiul specificului activității, altele decât cerințele referitoare la domeniile reglementate de Legea nr. 200/2004 , cu modificările și completările ulterioare;

e) interdicția de a avea mai mult de un loc de stabilire pe teritoriul României;

f) cerințe care stabilesc un număr minim de salariați;

g) tarife obligatorii minime și/sau maxime pe care trebuie să le respecte prestatorul;

h) obligația prestatorului de a oferi alte servicii împreună cu serviciul său.

(2) Cerințele menționate la alin. (1) pot fi impuse numai dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) nediscriminare - cerințele sunt nediscriminatorii în cazul persoanelor fizice, în funcție de cetățenie sau de naționalitate, iar în cazul persoanelor juridice, în funcție de situarea sediului social;

b) necesitate - cerințele sunt justificate printr-un motiv imperativ de interes general, astfel cum este definit acesta la art. 2 lit. k) ;

c) proporționalitate - cerințele sunt adecvate pentru a garanta îndeplinirea obiectivului urmărit, ele nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit și nu este posibilă înlocuirea acestor cerințe cu alte măsuri mai puțin restrictive care să asigure atingerea aceluiași rezultat.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) sunt incidente serviciilor de interes economic general doar în măsura în care aplicarea acestora nu împiedică, în drept sau în fapt, îndeplinirea misiunii speciale care le-a fost încredințată.

(4) Începând cu data de 1 ianuarie 2010, autoritățile competente notifică Comisiei Europene actele normative și dispozițiile cu caracter statutar sau administrativ care includ cerințele prevăzute la alin. (1) , precizând motivele pentru includerea acestor cerințe în actele normative.

(5) În cazul în care Comisia Europeană consideră că actele normative și dispozițiile prevăzute la alin. (4) conțin bariere în calea liberei circulații a serviciilor și a dreptului de liberă stabilire, autoritățile competente iau măsuri pentru a renunța la adoptarea acestora sau pentru abrogarea lor, după caz.

(6) Obligația de notificare prevăzută la alin. (4) se consideră îndeplinită în cazul proiectelor de acte normative care parcurg procedura de notificare prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, cu modificările ulterioare.

Articolul 15

Autoritățile competente au următoarele obligații:

a) analizează legislația în baza căreia autorizează prestarea serviciilor aflate în competența lor și inițiază modificări legislative, acolo unde este cazul, în vederea eliminării regimurilor de autorizare care nu respectă criteriile prevăzute la art. 8 , până la data de 15 iunie 2009;

b) analizează regimurile de autorizare menținute și inițiază modificări legislative, după caz, pentru eliminarea condițiilor interzise, prevăzute la art. 13 , sau pentru eliminarea condițiilor evaluabile, prevăzute la art. 14 alin. (1) , care contravin prevederilor art. 14 alin. (2) și (3) , până la data de 15 iunie 2009;

c) raportează prin intermediul platformei electronice Interactive Policy Making (IPM) toate regimurile de autorizare și cerințele menținute, precum și cerințele care au fost simplificate.