(1) Autoritățile competente române pot condiționa accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia de oricare dintre următoarele cerințe:

a) restricții cantitative sub forma limitărilor stabilite în funcție de populație sau restricții teritoriale constând în stabilirea unei distanțe geografice minime între prestatori;

b) obligația unui prestator de a se constitui sub o anumită formă juridică;

c) cerințe referitoare la deținerea unui capital social minim;

d) cerințe care rezervă accesul la anumite activități de servicii anumitor prestatori, în temeiul specificului activității, altele decât cerințele referitoare la domeniile reglementate de Legea nr. 200/2004 , cu modificările și completările ulterioare;

e) interdicția de a avea mai mult de un loc de stabilire pe teritoriul României;

f) cerințe care stabilesc un număr minim de salariați;

g) tarife obligatorii minime și/sau maxime pe care trebuie să le respecte prestatorul;

h) obligația prestatorului de a oferi alte servicii împreună cu serviciul său.

(2) Cerințele menționate la alin. (1) pot fi impuse numai dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) nediscriminare - cerințele sunt nediscriminatorii în cazul persoanelor fizice, în funcție de cetățenie sau de naționalitate, iar în cazul persoanelor juridice, în funcție de situarea sediului social;

b) necesitate - cerințele sunt justificate printr-un motiv imperativ de interes general, astfel cum este definit acesta la art. 2 lit. k) ;

c) proporționalitate - cerințele sunt adecvate pentru a garanta îndeplinirea obiectivului urmărit, ele nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit și nu este posibilă înlocuirea acestor cerințe cu alte măsuri mai puțin restrictive care să asigure atingerea aceluiași rezultat.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) sunt incidente serviciilor de interes economic general doar în măsura în care aplicarea acestora nu împiedică, în drept sau în fapt, îndeplinirea misiunii speciale care le-a fost încredințată.

(4) Începând cu data de 1 ianuarie 2010, autoritățile competente notifică Comisiei Europene actele normative și dispozițiile cu caracter statutar sau administrativ care includ cerințele prevăzute la alin. (1) , precizând motivele pentru includerea acestor cerințe în actele normative.

(5) În cazul în care Comisia Europeană consideră că actele normative și dispozițiile prevăzute la alin. (4) conțin bariere în calea liberei circulații a serviciilor și a dreptului de liberă stabilire, autoritățile competente iau măsuri pentru a renunța la adoptarea acestora sau pentru abrogarea lor, după caz.

(6) Obligația de notificare prevăzută la alin. (4) se consideră îndeplinită în cazul proiectelor de acte normative care parcurg procedura de notificare prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, cu modificările ulterioare.