(1) Până la data de 15 septembrie a fiecărui an, primarii au obligația să întocmească lista cu beneficiarii de ajutor social care utilizează pentru încălzirea locuinței lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, pe baza documentației depuse la stabilirea ajutorului social.

(2) Pe baza listei prevăzute la alin. (1), primarii emit dispozițiile privind stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței, pe care le transmit titularilor de ajutor social până la data de 30 septembrie a fiecărui an.

(3) Dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinței se stabilește o singură dată pentru toată perioada sezonului rece.

(4) Plata ajutorului pentru încălzirea locuinței, prevăzut la art. 8 alin. (2), se efectuează o singură dată, până la data de 31 octombrie a fiecărui an, pentru toată perioada sezonului rece.

(5) Data plății ajutorului pentru încălzirea locuinței și modalitatea de plată a acestuia se stabilesc de către primar prin dispoziție care se aduce la cunoștință titularilor.

(6) Pentru familiile și persoanele singure cărora le încetează dreptul la ajutor social după data de 31 octombrie, dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinței încetează în luna următoare, iar sumele plătite necuvenit cu acest titlu se recuperează în condițiile legii.

(7) Pentru familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutor social după data de 31 octombrie, ajutorul pentru încălzirea locuinței prevăzut la art. 8 alin. (2) se acordă începând cu luna în care s-a stabilit dreptul la ajutor social.

(8) Plata ajutorului pentru încălzirea locuinței, stabilit în condițiile alin. (6), pentru perioada rămasă până la sfârșitul sezonului rece, se efectuează o singură dată, în luna în care s-a stabilit dreptul.