(1) Orice navă care nu arborează pavilion român și intră pe parcursul normal al activității sale într-un port românesc poate face obiectul unei inspecții, în scopul de a verifica conformitatea cu cerințele cu privire la condițiile de muncă și de viață ale navigatorilor de pe navă, inclusiv drepturile navigatorilor, elementele inspectate fiind conform cerințelor anexei A5-III din MLC 2006.
(2) Inspecțiile se efectuează de către inspectorii autorizați ai ANR inclusiv în cazul unor plângeri ale navigatorilor aflați pe aceste nave. Desfășurarea unor astfel de inspecții, inclusiv acțiunile întreprinse ca urmare a acestora, trebuie să fie în conformitate cu Norma A 5.2.1 din MLC 2006 și cu procedurile naționale în vigoare privind controlul statului portului.
(3) Când inspectează o navă ce se află sub pavilionul unui stat care nu este parte la MLC 2006, ANR are obligația de a se asigura că tratamentul acordat unei asemenea nave și echipajului acesteia nu este mai favorabil decât cel acordat unei nave ce se află sub pavilionul unui stat care este parte la convenție.
(4) ANR răspunde pentru orice prejudiciu sau pierdere rezultate din exercitarea ilicită, abuzivă a atribuțiilor de inspecție privind verificarea respectării prevederilor MLC 2006.