LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 90

Azi

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii comunică Comisiei Europene textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta ordonanță de urgență. Prezenta ordonanță de urgență transpune Directiva (UE) 2018/131 a Consiliului din 23 ianuarie 2018 de punere în aplicare a Acordului încheiat între Asociația Armatorilor din Comunitatea Europeană (ECSA) și Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi (ETF) pentru modificarea Directivei 2009/13/CE în conformitate cu modificările din 2014 la Convenția privind munca din domeniul maritim din 2006 , astfel cum au fost aprobate de Conferința Internațională a Muncii la 11 iunie 2014, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 22 din 26 ianuarie 2018.