LexistoriaDreptul la drept.

Competența și procedura de acordare a ajutorului public judiciar

Azi

OUG 51/2008 · 25 articole

Secțiunea 1 — Dispoziții comune

Articolul 11

(1) Cererea de acordare a ajutorului public judiciar se adresează instanței competente pentru soluționarea cauzei în care se solicită ajutorul; în cazul ajutorului public judiciar solicitat pentru punerea în executare a unei hotărâri, cererea este de competența instanței de executare.

(2) În cazul în care instanța competentă nu se poate stabili potrivit alin. (1) , competentă este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința solicitantul.

(3) Dacă ajutorul public judiciar este solicitat într-un proces în curs, cererea sau, după caz, cererile de acordare a ajutorului public judiciar se soluționează, dacă legea nu prevede altfel, de completul învestit cu soluționarea cererii principale.

(4) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate instanța va informa părțile despre posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a ajutorului public judiciar, precum și despre condițiile și formele concrete în care acesta poate fi solicitat și acordat.

Articolul 12

(1) Ajutorul public judiciar se acordă oricând în cursul judecății, de la data formulării cererii de către persoana interesată, și se menține pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat.

(2) Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar este scutită de taxă de timbru.

Articolul 13

(1) Ajutorul public judiciar pentru exercitarea unei căi de atac se poate acorda în urma unei noi cereri.

(2) Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar în vederea exercitării unei căi de atac se adresează instanței a cărei hotărâre se atacă, în mod obligatoriu, înăuntrul termenului pentru exercitarea căii de atac și se soluționează de urgență de un alt complet decât cel care a soluționat cauza pe fond.

(3) Prin introducerea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar, termenul pentru exercitarea căii de atac se întrerupe o singură dată, dacă solicitantul depune în termen de cel mult 10 zile înscrisurile doveditoare prevăzute la art. 14 . De la data comunicării încheierii prin care s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar ori, după caz, cererea de reexaminare, în sensul admiterii, respectiv al respingerii, începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac.

(4) În cazul admiterii cererii de ajutor public judiciar în condițiile art. 6 lit. a) , instanța comunică de îndată încheierea solicitantului și baroului de avocați. Baroul este obligat să desemneze în 48 de ore un avocat cu drept de a pleda în fața instanței de apel sau, după caz, de recurs. Data desemnării avocatului și datele de identificare a acestuia se comunică instanței și solicitantului în cel mult 48 de ore.

(5) De la data desemnării avocatului potrivit alin. (4) începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac.

Articolul 13¹

Abrogat la 21 decembrie 2018 · de Legea nr. 310/2018

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Dacă hotărârea pronunțată în cauza pentru care s-a încuviințat ajutorul public judiciar este supusă recursului, ajutorul public judiciar acordat în etapa procesuală imediat anterioară în forma prevăzută la art. 6 lit. a) se extinde de drept pentru redactarea cererii și a motivelor de recurs, precum și pentru exercitarea și susținerea acestuia.

(2) Hotărârea pronunțată cu drept de recurs, însoțită de copia încheierii de încuviințare a ajutorului public judiciar se comunică de îndată baroului de avocați, în vederea verificării și confirmării sau, dacă este cazul, desemnării unui avocat cu drept de a pleda în fața instanței de recurs. Pentru recurs avocatul are dreptul la onorariu distinct, stabilit, potrivit legii, de instanța de recurs.

(3) Dacă partea nu a beneficiat de ajutor public judiciar în etapa procesuală anterioară recursului, solicitarea ajutorului public judiciar se face potrivit art. 13 .

(4) De la data desemnării sau confirmării avocatului potrivit alin. (2) începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac a recursului. Dispozițiile art. 13 alin. (4) teza finală sunt aplicabile în mod corespunzător.

(5) Instanța de recurs verifică dacă se mențin condițiile pentru ajutorul public judiciar acordat conform alin. (1) . Dacă instanța constată că nu mai sunt îndeplinite condițiile, dispune, prin încheiere, încetarea acestuia și obligarea părții la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de stat sub formă de onorariu de avocat, potrivit alin. (2) . Dispozițiile art. 21 sunt aplicabile.

Articolul 14

(1) Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris și va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul și starea materială a solicitantului și a familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată. Cererea va fi însoțită și de o declarație pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor.

(2) La primirea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar solicitantului i se va pune în vedere faptul că, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părți vor fi în sarcina sa, precum și posibilitatea restituirii sumelor primite cu titlu de ajutor public judiciar în cazul prevăzut la art. 17 alin. (2) .

(3) Instanța poate solicita orice lămuriri și dovezi părților sau informații scrise autorităților competente.

Articolul 15

(1) Asupra cererii de ajutor public judiciar instanța se pronunță, fără citarea părților, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu.

(2) Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.

(3) Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă.

Articolul 16

Abrogat la 15 ianuarie 2023 · de Legea nr. 31/2023

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Ajutorul public judiciar poate fi refuzat când este solicitat abuziv, când costul său estimat este disproporționat față de valoarea obiectului cauzei, precum și atunci când acordarea ajutorului public judiciar nu se solicită pentru apărarea unui interes legitim ori se solicită pentru o acțiune care contravine ordinii publice sau celei constituționale.

(2) Dacă cererea pentru a cărei soluționare se solicită ajutor public judiciar face parte din categoria celor care pot fi supuse medierii sau altor proceduri alternative de soluționare, cererea de ajutor public judiciar poate fi respinsă, dacă se dovedește că solicitantul ajutorului public judiciar a refuzat anterior începerii procesului să urmeze o asemenea procedură.

(3) Ajutorul public judiciar poate fi refuzat atunci când solicitantul pretinde despăgubiri pentru atingeri aduse imaginii, onoarei sau reputației sale, în condițiile în care acesta nu a suferit vreun prejudiciu material, precum și în cazul în care cererea decurge din activitatea comercială sau dintr-o activitate independentă desfășurată de solicitant.

Articolul 17

(1) Orice persoană interesată va putea sesiza oricând în cursul procesului instanța care a încuviințat ajutorul public judiciar, prezentând dovezi cu privire la situația reală a celui căruia i s-a încuviințat cererea; ajutorul public judiciar nu se suspendă în cursul noilor cercetări.

(2) Dacă instanța constată că cererea de ajutor public judiciar a fost făcută cu rea-credință, prin ascunderea adevărului, va obliga, prin încheiere, pe cel care a beneficiat nejustificat de ajutor public judiciar la restituirea cu titlu de despăgubire a sumelor de care a fost scutit, precum și la o amendă în cuantum de până la 5 ori suma pentru care a obținut nejustificat scutirea.

(3) Împotriva încheierii se poate face numai cerere de reexaminare, putându-se solicita motivat să se revină asupra despăgubirii sau a amenzii ori să se dispună reducerea acestora. Cererea se face în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii și se soluționează de un alt complet, prin încheiere irevocabilă.

Articolul 18

Cheltuielile de judecată pentru care partea a beneficiat de ajutor public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.

Articolul 19

(1) Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

(2) Instanța poate dispune însă, odată cu soluționarea cauzei, obligarea părții care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a cauzat pierderea procesului ori dacă prin hotărâre judecătorească s-a constatat că acțiunea a fost exercitată abuziv.

Articolul 20

În cazul în care persoana care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) sau (2) face dovada că, anterior începerii procesului, a parcurs procedura de mediere a litigiului, beneficiază și de restituirea sumei plătite mediatorului cu titlu de onorariu. De același drept beneficiază și persoana care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) sau (2) , dacă solicită medierea după începerea procesului, dar înainte de prima zi de înfățișare. Suma la a cărei restituire partea are dreptul se stabilește de instanță, prin încheiere pronunțată potrivit art. 15 .

Articolul 21

(1) Dispozitivul hotărârii cuprinzând obligația de plată a sumelor prevăzute la art. 17 alin. (2) sau art. 18 constituie titlu executoriu.

(2) În cazul în care titlul executoriu este temei pentru executarea unei creanțe bugetare, acesta va fi comunicat din oficiu organelor competente.

Articolul 22

Abrogat la 15 ianuarie 2023 · de Legea nr. 31/2023

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Fondurile necesare acoperirii cheltuielilor pentru acordarea ajutorului public judiciar de către stat în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, denumit în continuare fondul pentru ajutor public judiciar, se constituie din sumele prevăzute la art. 25 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Fondul pentru ajutor public judiciar se cuprinde distinct în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției.

(3) Sumele reprezentând onorariile avocatului, expertului, traducătorului, interpretului, executorului judecătoresc sau mediatorului se plătesc în cont bancar, prin virament sau în numerar, prin compartimentele economice ale tribunalelor.

Secțiunea a 2-a — Asistența prin avocat

Articolul 23

Ajutorul public judiciar sub forma asistenței prin avocat se acordă conform prevederilor cuprinse în Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la asistența judiciară sau asistența judiciară gratuită.

Secțiunea a 3-a — Ajutorul public judiciar sub forma plății onorariului expertului, traducătorului sau interpretului

Articolul 24

(1) În cazul încuviințării cererii de ajutor public judiciar, sub forma plății onorariului expertului, traducătorului sau interpretului, prin încheierea de încuviințare a asistenței se stabilește și onorariul provizoriu cuvenit acestora.

(2) După prestarea serviciului pentru care s-a plătit onorariul provizoriu, instanța va stabili onorariul definitiv.

Articolul 25

Încheierea pronunțată de instanță cu privire la onorariul provizoriu și, după caz, la sumele ce reprezintă diferență între onorariul provizoriu și cel definitiv constituie titlu executoriu.

Secțiunea a 4-a — Ajutorul public judiciar sub forma plății onorariului executorului judecătoresc

Articolul 26

(1) În cazul încuviințării cererii de ajutor public judiciar sub forma plății onorariului executorului judecătoresc, prin încheierea de încuviințare a asistenței se stabilește și onorariul provizoriu cuvenit executorului judecătoresc, în funcție de complexitatea dosarului la acea dată.

(2) Cererea împreună cu încheierea de încuviințare se trimit, de îndată, camerei teritoriale a executorilor judecătorești din circumscripția teritorială a acelei instanțe.

(3) Colegiul director al camerei teritoriale a executorilor judecătorești are obligația de a desemna, în termen de 3 zile, un executor judecătoresc, căruia îi transmite, odată cu înștiințarea desemnării, încheierea prevăzută la alin. (1) . Președintele are obligația de a comunică și beneficiarului ajutorului public judiciar numele executorului judecătoresc desemnat. Beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el însuși desemnarea unui anumit executor judecătoresc, competent din punct de vedere teritorial.

Articolul 27

(1) După îndeplinirea atribuțiilor pe care legea și statutul le prevăd în sarcina executorului judecătoresc, instanța va stabili, la cererea executorului judecătoresc, onorariul definitiv, în funcție de complexitatea cauzei și de volumul activității desfășurate, în limitele onorariilor stabilite potrivit legii.

(2) Încheierea pronunțată de instanță cu privire la onorariul provizoriu și, după caz, la sumele ce reprezintă diferența dintre onorariul provizoriu și cel definitiv constituie titlu executoriu, fără îndeplinirea vreunei alte condiții sau formalități.

Articolul 28

(1) Executorul judecătoresc desemnat potrivit art. 26 alin. (3) să acorde ajutorul public judiciar nu poate refuza această sarcină profesională decât în caz de conflict de interese sau pentru alte motive justificate.

(2) Refuzul nejustificat de a prelua cazul sau de a continua executarea constituie abatere disciplinară, în condițiile legii.

Articolul 29

Refuzul nejustificat al beneficiarului sau renunțarea unilaterală și nejustificată a acestuia la executarea începută de executorul desemnat duce la încetarea ajutorului public sub forma plății onorariului executorului judecătoresc.

Articolul 30

(1) Executorul judecătoresc este dator să depună toate diligențele pentru ducerea la îndeplinire a executării în cauza în care a fost desemnat, să manifeste conștiinciozitate și probitate profesională, să îndeplinească cu celeritate demersurile prevăzute de lege, cu respectarea drepturilor părților, a obligațiilor sale profesionale și a normelor procedurale.

(2) Executorului judecătoresc care acordă ajutor public judiciar îi este interzis să solicite sau să primească alte sume de bani sau alte foloase de la partea asistată.

Articolul 31

(1) Împotriva modului de îndeplinire a obligațiilor profesionale de către executorul judecătoresc desemnat partea asistată poate face plângere la instanța care a încuviințat ajutorul public judiciar. În cazul în care plângerea este găsită întemeiată, instanța sesizează colegiul director al camerei teritoriale a executorilor judecătorești în vederea înlocuirii executorului.

(2) Odată cu înlocuirea executorului judecătoresc, organele de conducere ale camerei teritoriale a executorilor judecătorești vor lua măsuri de verificare a activității executorului înlocuit și, dacă este cazul, de sancționare, potrivit legii.

Articolul 32

(1) În cazul în care beneficiarul asistenței judiciare renunță la continuarea executării silite, executorul judecătoresc are obligația de a înștiința camera teritorială a executorilor judecătorești, precum și instanța care a încuviințat ajutorul public judiciar.

(2) În acest caz, precum și în orice altă situație în care executorul desemnat nu finalizează executarea silită, instanța stabilește onorariul proporțional cu actele de executare efectuate, chiar sub nivelul minim stabilit potrivit art. 27 alin. (1) .

Secțiunea a 5-a — Ajutorul public judiciar sub forma facilităților la plata taxelor judiciare

Articolul 33

În cazul încuviințării cererii de acordare a facilităților la plata taxelor judiciare, prin încheiere se vor stabili fie scutirea de plată, fie, după caz, cota de reducere, termenele de plată și cuantumul ratelor.

Articolul 34

(1) În cazul în care taxele judiciare datorate sunt mai mari decât dublul venitului net lunar pe familie al solicitantului din luna anterioară formulării cererii de ajutor public judiciar, eșalonarea plății se va face astfel încât rata lunară datorată să nu depășească jumătate din venitul net pe familie, dacă instanța nu apreciază necesar a se acordă o altă formă de ajutor, mai favorabilă.

(2) Eșalonarea plății taxelor judiciare se poate face în cel mult 48 de rate lunare.