(1) Datele cu caracter personal care fac obiectul art. 12-15 sunt prelucrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 238/2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unitățile Ministerului Afacerilor Interne în activitățile de prevenire, cercetare și combatere a infracțiunilor, precum și de menținere și asigurare a ordinii publice, republicată.

(2) Drepturile persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal în condițiile prezentei ordonanțe de urgență se exercită, după caz, potrivit prevederilor Legii nr. 677/2001 , cu modificările și completările ulterioare, sau potrivit Legii nr. 238/2009 , republicată.