(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin excepție de la prevederile art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012 , cu modificările și completările ulterioare, în anul 2014, din sumele obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, repartizate potrivit art. 10 alin. (1) lit. b), se aprobă alocarea sumei de 105.000 mii lei Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru dotarea unităților administrativ-teritoriale, în vederea transportului elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din comune, inclusiv din satele aparținătoare orașelor și municipiilor, precum și al elevilor din învățământul special, cu autovehicule școlare.
(2) Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) se respectă procedura prevăzută la art. 15 alin. (2)-(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2011 , aprobată prin Legea nr. 163/2012 , cu modificările și completările ulterioare.
(3) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit alin. (1).
(4) Toate costurile legate de utilizarea acestor autovehicule școlare vor fi suportate din bugetele proprii ale unităților administrativ-teritoriale.
(5) Repartizarea autovehiculelor către unitățile administrativ-teritoriale se face prin ordin comun al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și al ministrului educației naționale.