Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. După articolul 18 se introduce un nou articol, articolul 18¹, cu următorul cuprins: "Art. 18¹. - (1) Prin hotărâre a consiliului local/consiliului județean, se pot repartiza sume din bugetul local pentru:

a) finanțarea activității instituțiilor cu specific sportiv din subordinea sa;

b) susținerea activității cluburilor sportive locale, în baza contractelor de finanțare a programelor sportive ale acestora;

c) premierea, în condițiile legii, a performanțelor deosebite obținute la competițiile sportive internaționale oficiale."

(2) Prevederile prezentului articol se aplică începând cu anul competițional următor intrării în vigoare a prezentei legi.

2. La articolul 22, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: "(2) Pentru scopurile și în condițiile stabilite prin lege pot funcționa cluburi sportive, persoane juridice de drept public organizate în subordinea organelor administrației publice centrale, locale sau în subordinea instituțiilor de învățământ superior de stat." 3. La articolul 29, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 29. - (1) Cluburile sportive de drept public sunt persoane juridice, înființate ca instituții publice în subordinea organelor administrației de stat sau a instituțiilor de învățământ superior de stat și au drept obiect de activitate performanța, selecția, pregătirea și participarea la competiții interne și internaționale." 4. La articolul 29, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: "(3) Înființarea, organizarea și funcționarea cluburilor sportive de drept public în subordinea instituțiilor de învățământ superior de stat se face prin ordin al ministrului educației naționale, la solicitarea acestora."