Asociațiile, organizațiile neguvernamentale care urmăresc protecția drepturilor omului sau alte persoane juridice care au, conform criteriilor stabilite de legislația în vigoare, interes legitim să vegheze la respectarea principiului egalității de tratament în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii pot, în numele sau în sprijinul reclamantului, cu acordul acestuia, să se angajeze în orice procedură administrativă și/sau judiciară, în scopul respectării obligațiilor decurgând din prezenta ordonanță de urgență.