(1) Persoana care se consideră lezată prin nerespectarea principiului egalității de tratament în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii trebuie să probeze în fața unei instanțe sau a unei autorități competente fapte pe care se întemeiază pretinsa discriminare, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea/reclamația sau, după caz, cererea de chemare în judecată îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cadrul procedurilor penale.
(3) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul asociațiilor, organizațiilor sau altor persoane juridice prevăzute la art. 11.