(1) Microgranturile au valoarea de 5.000 de euro pentru categoriile de beneficiari prevăzuți la art. 5 și se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006, cu modificările ulterioare, și ale art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.

(2) Fondurile alocate pentru acordarea de microgranturi în cadrul POC 2014-2020 sunt în valoare totală de 50.000.000 euro, din care 29.845.080 euro, respectiv 25.000.000 euro FEDR-REACT EU și 4.845.080 euro cofinanțare de la bugetul de stat se alocă din bugetul POC 2014-2020 prin Axa prioritară 4 - Acțiunea 4.1.2 - Capital de lucru și 20.154.920 euro de la bugetul de stat prin aplicarea mecanismului de supracontractare prevăzut de art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016 , cu modificările și completările ulterioare.

(3) Sumele alocate sub formă de cofinanțare din bugetul de stat în valoare de 20.154.920 euro prin mecanismul de supracontractare prevăzut de art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016 , cu modificările și completările ulterioare, se pot deconta din fonduri externe nerambursabile până la încheierea perioadei de programare 2014-2020 prin relocări de sume rezultate din disponibilizări de fonduri externe nerambursabile, ca urmare a economiilor, fazării proiectelor în cadrul POC 2014-2020, precum și prin alte modalități permise de regulamentele Comisiei Europene.