(1) Microgranturile se acordă pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat cu următoarele categorii de beneficiari:
a) microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexă;
b) persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, astfel cum sunt reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexă;
(2) Verificarea încadrării beneficiarului în categoria IMM se realizează, pe bază de eșantion, de către MADR, în parteneriat cu APIA, după depunerea cererii de finanțare și încheierea contractelor de finanțare.
(3) Fondurile alocate prin microgrant se recuperează dacă se constată că beneficiarul nu s-a încadrat în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanțare, cu excepția fondurilor alocate către PFA/ÎI/ÎF.