(1) ANRM se asigură că operatorul potențial prezintă, în cadrul solicitării autorizației de stocare, dovada faptului că acesta poate constitui resurse financiare adecvate, sub forma unei garanții financiare sau a oricăror alte măsuri echivalente.
(2) Garanția financiară sau măsurile echivalente se stabilesc în scopul garantării îndeplinirii tuturor obligațiilor care revin în temeiul autorizației de stocare emise potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv a cerințelor privind închiderea și etapa postînchidere, precum și a oricăror obligații care decurg din includerea siturilor de stocare sub incidența prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 , cu modificările și completările ulterioare.
(3) Garanția financiară trebuie să fie valabilă și efectivă înainte de începerea injectării.
(4) Garanția financiară se actualizează în mod periodic pentru a lua în considerare modificările privind riscul evaluat de scurgeri și costurile estimate ale obligațiilor care revin potrivit autorizației de stocare emise în baza prezentei ordonanțe de urgență, precum și ale tuturor obligațiilor care revin prin includerea sitului de stocare sub incidența prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 , cu modificările și completările ulterioare.
(5) Garanția financiară sau orice altă măsură echivalentă menționată la alin. (1)-(3) rămâne valabilă și efectivă:
a) după închiderea sitului de stocare, potrivit art. 18 alin. (1) lit. a) sau b) , până la transferul de responsabilitate pentru situl de stocare către ANRM, potrivit art. 19 alin. (1)-(11) ;
b) după anularea unei autorizații de stocare, potrivit art. 12 alin. (4) .
(6) Garanția financiară sau orice altă măsură echivalentă menționată la alin. (1)-(3) rămâne valabilă și efectivă după anularea unei autorizații de stocare potrivit art. 12 alin. (4) în următoarele situații:
a) până la emiterea unei noi autorizații de stocare;
b) atunci când situl a fost închis potrivit art. 18 alin. (1) lit. c) , până la transferul de responsabilitate potrivit art. 19 alin. (15) , cu condiția ca obligațiile financiare prevăzute la art. 21 să fie îndeplinite.
(7) Modul de constituire a garanției financiare sau a măsurilor echivalente, precum și utilizarea acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.