În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
1. active corporale - activele asociate investiției reprezentate de terenuri, construcții de orice tip, respectiv cheltuielile efectuate cu realizarea de construcții și instalații tehnice, utilaje și echipamente;
2. active necorporale - activele amortizabile asociate investiției care nu au o concretizare fizică sau financiară, precum brevete, licențe, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală;
3. activitate identică sau similară - activitatea care face parte din aceeași clasă, cod numeric de patru cifre, conform Ordinului președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN, a doua revizuire CAEN Rev.2;
4. achiziția de active în condiții de piață - modalitate de achiziționare a activelor care are la bază următoarele principii: nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciprocă, transparența, proporționalitatea și eficiența utilizării fondurilor;
5. ajutoare regionale pentru investiții - ajutoare regionale acordate pentru o investiție inițială sau pentru o investiție inițială în favoarea unei noi activități economice;
6. data acordării ajutorului de stat - data la care dreptul legal de a primi ajutorul este conferit beneficiarului respectiv, data semnării acordului de finanțare;
7. demararea investiției - fie demararea lucrărilor de construcție în cadrul investiției, fie primul angajament cu caracter juridic obligatoriu de comandă pentru echipamente sau oricare alt angajament prin care investiția devine ireversibilă, oricare dintre acestea survine primul; cumpărarea de terenuri și lucrările pregătitoare, cum ar fi obținerea permiselor și realizarea studiilor de fezabilitate, nu sunt considerate demarare a lucrărilor;
8. diversificarea producției unei unități existente - obținerea de produse care nu erau realizate anterior în unitatea respectivă; costurile eligibile trebuie să depășească cu cel puțin 200% valoarea contabilă a activelor reutilizate, astfel cum au fost înregistrate în exercițiul financiar ce precedă începerea lucrărilor;
9. exercițiu financiar încheiat - exercițiul financiar pentru care întreprinderea are situații financiare depuse și aprobate conform prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare;
10. finalizarea investiției - data stabilită de furnizor în acordul de finanțare;
11. furnizorul ajutorului de stat - Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului;
12. intensitatea ajutorului de stat - valoarea brută a ajutorului exprimată ca procent din costurile eligibile, înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe;
13. investiție inițială - investiție în active corporale și necorporale legată de una sau mai multe dintre următoarele activități: înființarea unei unități noi, extinderea capacității unei unități existente, diversificarea producției unei unități prin produse sau servicii care nu au fost fabricate anterior în unitate;
14. investiție inițială pentru o nouă activitate economică - o investiție în active corporale și necorporale legată de una dintre următoarele activități sau de ambele: înființarea unei noi unități sau diversificarea activității unei unități, cu condiția ca noua activitate să nu fie identică sau similară cu activitatea desfășurată anterior în unitatea respectivă;
15. întreprinderi mici și mijlocii - acele întreprinderi care se încadrează în definiția IMM-urilor conform anexei I la Regulament;
16. întreprindere mare - întreprinderea care nu îndeplinește criteriile pentru încadrarea în definiția IMM-urilor;
17. întreprindere în activitate - întreprinderea care desfășoară activitate economică de mai mult de 3 ani fiscali consecutivi de la data înregistrării cererii pentru finanțare și are situații financiare anuale aprobate corespunzătoare ultimului exercițiu financiar încheiat;
18. întreprindere în dificultate - întreprindere care se află cel puțin în una din situațiile următoare, astfel cum este prevăzut la art. 2 pct. 18 din Regulament:
a) în cazul unei societăți cu răspundere limitată, alta decât un IMM care există de cel puțin de trei ani, atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziții, „societate cu răspundere limitată“ se referă în special la tipurile de societăți prevăzute în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului, denumită în continuare Directiva 2013/34/UE, iar „capital social“ include, dacă este cazul, orice capital suplimentar;
b) în cazul unei societăți în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății, alta decât un IMM care există de cel puțin 3 ani, atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, „o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății“ se referă în special la acele tipuri de societăți prevăzute în anexa II la Directiva 2013/34/UE;
c) atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi;
d) atunci când întreprinderea a primit ajutor de stat pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare;
e) în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii 2 ani:
1. raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; și
2. capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza indicatorului EBITDA, Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization, respectiv profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare, se situează sub valoarea 1,0;
19. întreprindere nou-înființată - întreprinderea înființată în anul înregistrării cererii pentru finanțare sau întreprinderea care nu a desfășurat/a desfășurat activitate economică, dar nu mai mult de 3 ani fiscali consecutivi înainte de data înregistrării cererii;
20. perioadă de monitorizare a investiției - perioada de 5 ani ulterioară anului finalizării investiției de către întreprinderi mari și de 3 ani de către IMM-uri;
21. proiect mare de investiții - o investiție inițială cu costuri eligibile care depășesc 50 milioane euro, valoare calculată la cursul de schimb stabilit de Banca Națională a României, valabil la data acordării ajutorului de stat;
22. proiect unic de investiții - orice investiție inițială care vizează aceeași activitate sau o activitate similară demarată de același beneficiar, la nivel de grup, într-un interval de 3 ani de la data demarării lucrărilor la o altă investiție care beneficiază de ajutor în aceeași regiune de nivel 3 din Nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS 3), respectiv județ;
23. relocare - transferul unei activități identice sau similare sau al unei părți a acesteia de la o unitate a uneia dintre părțile contractante la Acordul privind SEE, unitatea inițială, către unitatea unei alte părți contractante la Acordul privind SEE unde are loc investiția care beneficiază de ajutor de stat, unitatea care beneficiază de ajutor de stat. Există un transfer în cazul în care produsul sau serviciul de la unitatea inițială și de la unitatea care beneficiază de ajutor de stat au cel puțin parțial aceleași scopuri, îndeplinesc cerințele sau necesitățile aceluiași tip de clienți și se pierd locuri de muncă în activități identice sau similare la una din unitățile inițiale ale beneficiarului din SEE;
24. valoarea ajustată a ajutoarelor - valoarea maximă permisă a ajutoarelor pentru un proiect mare de investiții, calculată conform formulei: valoarea ajustată a ajutoarelor = R × (A + 0,50 × B + 0 × C), unde: R este intensitatea maximă a ajutoarelor aplicabilă în zona respectivă, cu excepția intensității majorate a ajutoarelor pentru IMM-uri; A este partea din costurile eligibile în valoare de 55 de milioane euro; B este partea din costurile eligibile cuprinsă între 55 de milioane euro și 110 milioane euro, iar C este partea din costurile eligibile de peste 110 milioane euro.