LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 34

Azi

În cazul cetățenilor români care au realizat perioade de asigurare în sistemul de securitate socială din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord până la data retragerii și care, după această dată, revin în România și solicită acordarea unor drepturi de securitate socială pentru perioadele respective, se aplică prevederile art. 5 din Regulamentul (UE) 2019/500.