Cetățenii români care, începând cu prima zi următoare datei retragerii, nu mai beneficiază de drepturile similare de alocație de stat pentru copii în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au dreptul, în România, la alocație de stat pentru copii, în condițiile prevăzute de art. 17 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru reglementarea modalităților de stabilire și plată a alocației de stat pentru copii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2008 , cu modificările și completările ulterioare.