(1) Concursul în vederea ocupării funcției de președinte sau vicepreședinte al ANDIS se organizează de către Ministerul Sănătății. În procesul de evaluare Ministerul Sănătății poate fi asistat de un expert independent, persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane, ale cărui servicii sunt contractate de Ministerul Sănătății, în condițiile legii.

(2) Anunțul privind concursul în vederea ocupării funcției de președinte sau vicepreședinte al ANDIS se publică în cel puțin două publicații cu largă răspândire și pe pagina de internet a Ministerului Sănătății. Acesta trebuie să includă condițiile ce trebuie îndeplinite de candidați și criteriile de evaluare a acestora. Selecția se realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței.

(3) Publicarea anunțului privind concursul în vederea ocupării funcției de președinte sau vicepreședinte al ANDIS în conformitate cu prevederile alin. (2) se face cu cel puțin 30 de zile înainte de data-limită pentru depunerea candidaturilor specificată în anunț.

(4) Participanții la concursul în vederea ocupării funcției de președinte sau vicepreședinte al ANDIS vor prezenta, ca parte a dosarului de concurs, proiectul propriu de management, care, în situația în care participantul este numit în funcția de președinte sau vicepreședinte al ANDIS, va constitui baza pentru stabilirea planului de acțiune strategică al ANDIS, care va conține indicatorii de performanță ai activității președintelui și a vicepreședintelui ANDIS și va fi aprobat de membrii consiliului prevăzuți la art. 13 alin. (1) lit. a)-d) .

(5) Concursul în vederea ocupării funcției de președinte sau vicepreședinte al ANDIS are loc în două etape:

a) evaluarea dosarelor de concurs ale tuturor participanților și stabilirea clasamentului acestora pe baza criteriilor de evaluare de către o comisie de evaluare numită prin ordin al ministrului sănătății;

b) susținerea de către primii cinci candidați clasați în urma evaluării prevăzute la lit. a) de interviuri și prezentarea proiectelor de management ale acestora în fața comisiei de evaluare și a Consiliului de supraveghere al ANDIS.

(6) Condițiile detaliate de organizare a concursului în vederea ocupării funcției de președinte sau vicepreședinte al ANDIS, criteriile care trebuie îndeplinite de membrii comisiei de evaluare prevăzute la alin. (5) lit. a) , condițiile specifice care trebuie îndeplinite de participanți, conținutul dosarelor de concurs, criteriile de evaluare a acestora, termenele aplicabile și modelul-cadru al contractului de management se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.

(7) Președintele și vicepreședintele ANDIS care au ocupat funcțiile prin concurs vor încheia cu ANDIS, reprezentată de unul dintre membrii Consiliului de supraveghere prevăzuți la art. 13 alin. (1) lit. a)-d) desemnat de către aceștia, un contract de management pe o perioadă egală cu perioada mandatului prevăzută la art. 15 alin. (1) , cu respectarea cerințelor specifice prevăzute la art. 543 lit. a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

(8) În cazul în care contractul de management nu se semnează în termen de 10 zile lucrătoare de la data validării concursului din motive imputabile candidatului câștigător, ANDIS va semna contractul de management cu candidatul clasat pe locul al doilea, dacă acesta a promovat concursul. În cazul în care contractul de management nu se semnează nici cu candidatul clasat pe locul al doilea din motive imputabile acestuia în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii propunerii de către candidat, se declară postul vacant și se procedează conform art. 15 alin. (12) .

(9) Activitatea desfășurată de președintele și vicepreședintele ANDIS, pe durata contractului de management, conferă vechime în muncă și specialitate.