(1) Consiliul Concurenței întocmește și actualizează inventarul ajutoarelor de stat și al ajutoarelor de minimis, pe baza raportărilor, datelor și informațiilor primite de la furnizori, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Consiliul Concurenței elaborează rapoartele și raportările necesare îndeplinirii obligațiilor de stat membru al Uniunii Europene și orice alte rapoarte și studii în domeniul ajutorului de stat/de minimis, pe baza inventarului ajutoarelor de stat, a datelor și informațiilor transmise de furnizori, respectiv a răspunsurilor primite la cererile de informații adresate furnizorilor, beneficiarilor, respectiv oricăror altor întreprinderi sau entități juridice care pot oferi informații Consiliului Concurenței în sensul celor solicitate de autoritatea de concurență.

(3) Datele și informațiile necesare întocmirii și actualizării inventarului, precum și elaborării rapoartelor și studiilor se transmit de către furnizorii de ajutor de stat sau de minimis, precum și de întreprinderi sau orice alte entități juridice, la solicitarea autorității de concurență, conform procedurilor stabilite prin regulamentele Consiliului Concurenței.