(1) Consiliul Concurenței monitorizează la nivel național ajutoarele de stat și de minimis în baza raportărilor, informațiilor și datelor transmise de furnizori.
(2) Consiliul Concurenței poate solicita date și informații de la furnizor atunci când, din informațiile deținute, rezultă că nu au fost respectate condițiile de acordare a ajutoarelor de stat sau de minimis.
(2¹) În urma analizei datelor și informațiilor transmise de furnizor, Consiliul Concurenței poate solicita furnizorului să întreprindă măsurile ce se impun pentru a fi asigurată respectarea legislației în domeniul ajutoarelor de stat și de minimis. Furnizorul poate formula, în termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea solicitării, obiecțiuni care vor fi transmise Consiliului Concurenței spre analiză și opinie
(3) În situația în care datele și informațiile transmise de furnizor nu clarifică aspectele sesizate, Consiliul Concurenței poate dispune o acțiune de control la întreprinderea beneficiară a măsurii de sprijin, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Echipa de control a Consiliului Concurenței va fi însoțită de reprezentanții furnizorului.
(4) Concluziile analizei sau acțiunilor de control ale Consiliului Concurenței se consemnează într-un raport prin care, dacă este cazul, se va solicita furnizorului să întreprindă măsurile ce se impun pentru a fi asigurată respectarea legislației în domeniul ajutoarelor de stat. Furnizorul poate formula, în termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea solicitării, obiecțiuni care vor fi transmise Consiliului Concurenței spre analiză și opinie.
(5) Furnizorul este obligat să informeze Consiliul Concurenței, în termen de 30 de zile lucrătoare de la momentul transmiterii opiniei prevăzute la alin. (2¹) sau la alin. (4) , cu privire la stadiul implementării măsurilor dispuse de Consiliul Concurenței; în cazul neimplementării măsurilor, în termenul de 20 de zile lucrătoare de la primirea solicitării, furnizorul transmite motivarea acestui fapt Consiliului Concurenței.
(6) În cazul în care furnizorul măsurilor de ajutor de stat sau de minimis acordate de autoritățile publice centrale sau de entități aflate în subordinea acestora nu implementează măsurile prevăzute la alin. (2¹) sau (4) și nu își respectă obligația prevăzută la alin. (5) , Consiliul Concurenței informează Guvernul României în termen de 10 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la alin. (5) cu privire la acest aspect și cu privire la motivația transmisă de furnizor.
(7) În aplicarea alin. (6) , Consiliul Concurenței emite decizii de stopare sau recuperare a ajutoarelor de minimis. Deciziile emise de Consiliul Concurenței reprezintă titlu executoriu.
(8) Deciziile prevăzute la alin. (7) se transmit, împreună cu dovada primirii acestora de către beneficiari, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data emiterii deciziei, în vederea recuperării ajutoarelor de minimis, inclusiv a dobânzilor aferente, organelor fiscale competente, în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, iar sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.
(9) Prevederile art. 33 alin. (2) , (3) și (6) se aplică și în cazul deciziilor emise de Consiliul Concurenței. În cazul deciziilor prevăzute la alin. (7) , Consiliul Concurenței calculează valoarea dobânzii pentru perioada cuprinsă între data plății ajutorului de minimis și data emiterii deciziei de recuperare inclusiv, iar organele fiscale prevăzute la alin. (8) vor calcula valoarea dobânzii pentru perioada cuprinsă între data emiterii deciziei de recuperare și data recuperării sau a rambursării integrale.
(10) Deciziile Consiliului Concurenței prevăzute la alin. (7) pot fi atacate la Curtea de Apel București, conform art. 19 alin. (7) din Legea concurentei nr. 21/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(11) Prevederile alin. (2) - (6) se aplică și în cazul în care Consiliul Concurenței identifică măsuri care pot reprezenta ajutoare de stat sau de minimis și care au fost instituite fără respectarea procedurilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.