(1) Prin derogare de la prevederile art. 5 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă scoaterea, cu titlu gratuit, a unei cantități de carburanți de până la 32.487 tone carburanți, în structura sortimentală prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, din stocul disponibil al rezervelor de stat, la valorile specificațiilor tehnice ale produsului aflat pe stoc, pentru operatorii de transport feroviar public de călători.

(2) Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale scade din gestiune cantitățile de carburanți, aprobate a fi scoase din rezervele de stat potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, prin contul "Cheltuieli privind rezerva de stat și mobilizare", pe baza avizelor de însoțire a mărfii, a proceselor-verbale de predare-primire, semnate de reprezentanții desemnați de părți, și a facturilor.

(3) Pe facturi se menționează că nu se achită contravaloarea bunurilor, ci numai contravaloarea taxei pe valoare adăugată și accizelor datorate și suportate de operatorii de transport feroviar public de călători.

(4) Cheltuielile de transport a cantității de carburanți, aprobată a fi scoasă de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, se suportă de operatorii de transport feroviar public de călători.

(5) Transportul cantității de carburanți se poate realiza de către operatorii de transport feroviar de marfă prin compensare cu datoriile pe care aceștia le înregistrează la operatorii de transport feroviar public de călători la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(6) Graficul de predare-preluare a produselor și detaliile tehnice se stabilesc prin protocoale încheiate între părți.