(1) Ministerul Finanțelor Publice poate acorda, la solicitarea S.N.T.F.C. CFR Călători - S.A., denumită în continuare Companie, un împrumut în tranșe, în condiții de piață, în limita sumei de 579.000 mii lei, cu termen de rambursare 27 noiembrie 2014, din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, cu posibilitatea rambursării anticipate parțial sau integral.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) are destinație specială în condițiile prevederilor art. 780 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și se utilizează numai potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
(3) În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la solicitarea scrisă formulată de Companie, Ministerul Finanțelor Publice încheie câte o convenție de împrumut pentru fiecare tranșă, în care vor fi precizate drepturile și obligațiile părților, precum și termenii și condițiile de derulare a sumelor trase.
(4) În termen de 3 zile lucrătoare de la semnarea convenției, Ministerul Finanțelor Publice virează suma solicitată în contul distinct de disponibil deschis la Trezoreria Statului pe numele Companiei.
(5) Din sumele primite potrivit alin. (1) Compania are obligația de a achita stocul plăților restante către Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. înregistrate în contabilitatea Companiei, aferente datei de 31 decembrie 2013
(6) Modalitatea de plată și stingerea obligațiilor restante menționate la alin. (5) se stabilesc de comun acord între părți, prin semnarea unei convenții.