(1) În situația în care funcționarul UE informează că se află în evidența mai multor sisteme de pensii dintre cele prevăzute la art. 5 lit. b)-f) , în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii prevăzute la art. 6 , instituția desemnată transmite o copie a cererii către instituțiile competente respective, în vederea stabilirii de către acestea a valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite în aceste sisteme de funcționarul UE.

(2) În termen de 60 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, instituțiile competente să gestioneze sistemele de pensii prevăzute la art. 5 lit. b) și f) și/sau administratorii fondurilor de pensii administrate privat, facultative sau ocupaționale calculează și transmit instituției desemnate valoarea de capital a drepturilor de pensie care se cuvin funcționarului UE.

(3) Instituțiile competente să gestioneze sistemele de pensii prevăzute la art. 5 lit. b)-f) emit, în termenul prevăzut la alin. (2) , o decizie de stabilire a valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de către funcționarul UE.

(4) Pentru perioadele în care funcționarul UE s-a aflat în evidența sistemului public de pensii, prevederile alin. (2) și (3) se aplică de către instituția desemnată.

(5) În termen de 90 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, instituția desemnată transmite funcționarului UE deciziile de stabilire a valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de către funcționarul UE, precum și informările cu privire la valoarea activului personal net, emise de una sau mai multe instituții care gestionează/administrează sistemele de pensii/fondurile de pensii administrate privat, facultative sau ocupaționale din România, după caz.

(6) Valoarea de capital a drepturilor de pensie ale funcționarilor UE dobândite în România se raportează la data înregistrării cererii, transmisă de instituția competentă a Uniunii Europene la instituția desemnată, denumită în continuare dată de referință.

(7) Termenul de 90 de zile prevăzut la alin. (5) se prelungește corespunzător în cazul în care funcționarul UE se află în situația prevăzută la art. 6 alin. (5) .