LexistoriaDreptul la drept.

Procedura de transfer către sistemul de pensii din România al valorii de capital a drepturilor de pensie ale funcționarilor UE dobândite în sistemul de pensii al UE

Azi

OUG 86/2021 · 35 articole

Articolul 31

(1) Persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) care, după încetarea activității în cadrul unei instituții a UE, realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu, în baza actului de numire sau realizează venituri din activități independente și sau drepturi de proprietate intelectuală pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale, în temeiul căreia dobândesc calitatea de asigurat în cadrul sistemului de pensii din România, pot solicita transferul valorii de capital a drepturilor de pensie de transfer dobândite în sistemul de pensii al UE către sistemul de pensii în evidența căruia se află în România, respectiv:

a) sistemul public de pensii reglementat prin legislația care reglementează sistemul public de pensii din România, administrat de Casa Națională de Pensii Publice;

b) un fond de pensii administrat privat, reglementat prin Legea nr. 411/2004 ;

c) un fond de pensii facultative, reglementat prin Legea nr. 204/2006 ;

d) un fond de pensii ocupaționale, reglementat prin Legea nr. 1/2020 ;

e) sistemul pensiilor militare de stat reglementat prin legislația care reglementează sistemul de pensii militare de stat din România gestionat de casele de pensii sectoriale ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații;

f) alte sisteme proprii de pensii neintegrate sistemului public de pensii administrate de casele de pensii proprii.

(2) În situația în care funcționarul UE se află în România în evidența mai multor sisteme de pensii, acesta trebuie să opteze pentru realizarea transferului valorii de capital a drepturilor de pensie de transfer dobândite în sistemul de pensii al UE numai către unul dintre aceste sisteme.

(3) Transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE către un fond de pensii administrate privat, facultative sau ocupaționale se face cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b) din anexa VIII la Statut.

Articolul 32

În situația în care nu optează pentru transferul valorii de capital a drepturilor de pensie potrivit prevederilor art. 31 , persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) , care, după încetarea activității în cadrul unei instituții a UE, realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu, în baza actului de numire sau realizează venituri din activități independente și sau drepturi de proprietate intelectuală pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale în temeiul cărora dobândesc calitatea de asigurat în sistemul de pensii din România, pot opta pentru transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite în sistemul de pensii al UE către o instituție privată de asigurări, cu respectarea condițiilor expres prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b) din anexa VIII la Statut.

Articolul 33

(1) Persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) , care îndeplinesc condițiile de vechime minimă în serviciu, în cadrul unei instituții UE, necesară pentru acordarea unei pensii pentru limită de vârstă, conform Regulamentului, și care, după încetarea activității în cadrul unei instituții a UE, realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu, în baza actului de numire sau care realizează venituri din activități independente și sau drepturi de proprietate intelectuală pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale în temeiul cărora dobândesc calitatea de asigurat în cadrul sistemului de pensii din România, pot solicita transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite în sistemul de pensii al UE exclusiv către un sistem de pensii în care este asigurat sau participant, la data solicitării transferului.

(2) În situația în care funcționarul UE se află în România în evidența mai multor sisteme de pensii, acesta trebuie să opteze pentru realizarea transferului valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite în sistemul de pensii al UE numai către unul dintre aceste sisteme.

Articolul 34

– Prin derogare de la prevederile art. 74 din Legea nr. 204/2006 , persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) , care, după încetarea activității în cadrul unei instituții a UE, nu desfășoară o activitate salariată sau independentă în temeiul căreia dobândește calitatea de asigurat și/sau participant în cadrul sistemului de pensii din România, pot solicita transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite în sistemul de pensii al UE către un fond de pensii facultative, în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b) din anexa VIII la Statut.

Articolul 35

Persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) care după încetarea activității în cadrul unei instituții a UE nu desfășoară o activitate salariată sau independentă în temeiul căreia dobândesc calitatea de asigurat și/sau participant în cadrul sistemului de pensii din România, dar care au calitatea de pensionar al unuia dintre sistemele de pensii din România, respectiv au realizat stagiu de cotizare în România, anterior încadrării într-o instituție a UE, pot opta doar pentru transferul valorii de capital a drepturilor de pensie potrivit prevederilor art. 34 .

Articolul 36

(1) Persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) care optează pentru transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite în sistemul de pensii al UE în condițiile prevăzute la art. 31 și 33 transmit cererea de transfer cuprinzând calculul provizoriu al valorii de capital a drepturilor de pensie către instituția desemnată/instituția care gestionează sistemul de pensii/administratorul fondului de pensii private, facultative sau ocupaționale în care au dobândit calitatea de asigurat sau participant și în care aleg să realizeze transferul.

(2) În cazul sistemelor de pensii prevăzute la art. 5 lit. a) , b) și f), cererea de transfer este însoțită de dovada calității de asigurat.

(3) Formularul-tip privind cererea de transfer este stabilit conform procedurii instituției europene.

(4) Calitatea de asigurat se dovedește cu următoarele documente:

a) adeverință eliberată de angajator sau de casa teritorială de pensii competentă, după caz, pentru persoanele aflate în evidența sistemului public de pensii;

b) adeverință eliberată de angajator sau de casa de pensii sectorială, după caz, pentru persoanele aflate în evidența sistemului pensiilor militare de stat;

c) adeverință eliberată de casele de pensii care administrează sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii, altele decât sistemul pensiilor militare de stat.

Articolul 37

(1) Instituția care gestionează sistemul/ Administratorul fondului de pensii pentru care persoana optează să realizeze transferul, căreia/căruia îi este adresată cererea de transfer a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, în vederea soluționării cererii, verifică respectarea următoarelor condiții:

a) funcționarul UE se află/s-a aflat în evidența sistemului de pensii sau are calitatea de participant la fondul căruia i s-a adresat cu cererea de transfer al valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite în sistemul de pensii al UE;

b) cererea de transfer al valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE cuprinde calculul provizoriu al valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE.

(2) În cazul sistemelor de pensii prevăzute la art. 5 lit. a) , b) și f), în situația în care, în urma analizării cererii de transfer, instituția sesizată constată lipsa unor documente din cele prevăzute la art. 36 , aceasta solicită funcționarului UE să completeze cererea, în termen de 30 de zile lucrătoare, sub sancțiunea respingerii cererii de transfer.

(3) Neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute la alin. (1) atrage respingerea cererii de transfer al valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE.

Articolul 38

(1) În termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de transfer, instituția/administratorul sesizat(ă) cu cererea de transfer transmite instituției competente a Uniunii Europene cererea de transfer completată, însoțită de o notificare prin care comunică acceptul sau refuzul transferului valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, după caz.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă:

a) informații privind condițiile în care se realizează transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE și condițiile în care acesta va beneficia de pensie în baza transferului efectuat, în cazul în care cererea de transfer este acceptată, respectiv

b) motivele care au stat la baza refuzului transferului, în cazul în care cererea de transfer nu este acceptată.

(3) Termenul de 30 de zile lucrătoare prevăzut la alin. (1) se prelungește corespunzător în cazul în care funcționarul UE se află în situația prevăzută la art. 37 alin. (2) .

(4) Documentele prevăzute la alin. (1) se transmit instituției competente a Uniunii Europene prin intermediul serviciilor poștale sau al mijloacelor de comunicare electronice.

Articolul 39

(1) În situația acceptării transferului de către instituția care gestionează sistemul de pensii/administratorul fondului pentru care persoana optează să realizeze transferul și a validării acestuia de către instituția europeană competentă, conform procedurilor proprii, instituția europeană competentă transmite instituției/administratorului fondului către care se va realiza transferul documentele bancare și scrisoarea oficială de realizare a transferului.

(2) Transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE se realizează de către instituția competentă a Uniunii Europene și se efectuează în euro.

Articolul 40

Perioada în care funcționarul UE a desfășurat activitate în cadrul unei instituții europene reprezintă stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, vechime în serviciu în sistemul pensiilor militare de stat, respectiv stagiu de cotizare în alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, în vederea deschiderii drepturilor la pensie reglementate de legislația specifică acestor sisteme.

Secțiunea 1 — Transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE către sistemul public de pensii

Articolul 41

Transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE se realizează către bugetul de asigurări sociale de stat, în contul indicat de instituția desemnată în cuprinsul notificării transmise instituției competente a Uniunii Europene, sumele reprezentând venituri ale acestui buget. Transferul se realizează de către instituția competentă a Uniunii Europene în conturile proprii deschise de instituția desemnată la instituțiile bancare din România, conform art. 70 , ulterior fiind transferate în conturi de venituri ale bugetului de asigurări sociale de stat deschise la Trezoreria Statului.

Articolul 42

Valoarea de capital a drepturilor de pensie dobândite în sistemul de pensii al UE, transferată către sistemul public de pensii, reprezintă valoarea actuarială prezentă a drepturilor de pensie acumulate în sistemul de pensii al UE până la data transferului.

Articolul 43

Instituția desemnată ține evidența următoarelor informații aferente transferului valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, astfel:

a) numele și prenumele;

b) adresa de domiciliu;

c) data nașterii;

d) codul numeric personal atribuit de autoritățile abilitate din România;

e) perioada în care funcționarul UE a desfășurat activitate profesională în cadrul instituției UE;

f) valoarea de capital transferată;

g) vârsta standard de pensionare a funcționarului UE prevăzută de legislația care reglementează sistemul public de pensii din România;

h) data împlinirii vârstei standard de pensionare a funcționarului UE;

i) numărul total de puncte rezultate în urma transferului valorii de capital;

j) alte elemente necesare determinării cuantumului pensiei în condițiile legii la data realizării transferului.

Articolul 44

(1) În termen de 45 de zile lucrătoare de la data efectuării transferului valorii de capital, instituția desemnată emite o decizie de transfer al valorii de capital a drepturilor de pensie de transfer dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, denumită în continuare decizie de transfer, în cuprinsul căreia este evidențiat punctajul acumulat de funcționarul UE în urma transferului.

(2) Modelul deciziei de transfer se stabilește prin ordin al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Decizia de transfer se comunică funcționarului UE prin intermediul serviciilor poștale în termen de 5 zile de la data emiterii.

Articolul 45

(1) Determinarea punctajului acumulat în urma transferului valorii de capital a drepturilor de pensie acumulate în sistemul de pensii al UE se realizează prin împărțirea cuantumului pensiei de transfer la valoarea punctului de pensie în vigoare la data realizării transferului.

(2) Cuantumul pensiei de transfer se determină prin împărțirea valorii de capital transferate la rata anuității aferente vârstei de pensionare a funcționarului UE, determinată pe baza parametrilor descriși la art. 9 alin. (4) .

Articolul 46

(1) Decizia de transfer se pune în plată, din oficiu, de instituția desemnată, la data împlinirii vârstei standard de pensionare potrivit legislației care reglementează sistemul public de pensii din România.

(2) Pensia pentru limită de vârstă dobândită prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE se determină prin înmulțirea punctajului acumulat în urma transferului, stabilit în decizia de transfer, cu valoarea punctului de pensie în vigoare la data punerii în plată a deciziei de transfer.

(3) Pensia pentru limită de vârstă dobândită prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE se modifică ori de câte ori se majorează valoarea punctului de pensie, în conformitate cu legislația care reglementează sistemul public de pensii din România.

(4) Pensiei pentru limită de vârstă dobândite prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE îi este aplicabil regimul fiscal prevăzut de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.

(5) Pensia pentru limită de vârstă dobândită prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.

(6) Plata pensiei pentru limită de vârstă dobândite prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE se face în conformitate cu legislația care reglementează sistemul public de pensii din România.

Articolul 47

În cazul decesului titularului pensiei pentru limită de vârstă dobândite prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de către funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, soțul supraviețuitor și copiii beneficiază de pensie de urmaș, în condițiile prevăzute de legislația care reglementează sistemul public de pensii din România, calculată din pensia pentru limită de vârstă obținută în urma transferului valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de către funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susținătorul la data decesului, actualizată, după caz.

Secțiunea a 2-a — Transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE către sistemul de pensii administrate privat, facultative sau ocupaționale

Articolul 48

Transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de către funcționarul UE în sistemul de pensii al UE se realizează către fondul de pensii administrate privat, facultative sau ocupaționale ales de acesta, la care funcționarul UE deține calitatea de participant, în contul indicat de administratorul fondului de pensii private în cuprinsul notificării transmise instituției europene competente.

Articolul 49

(1) Valoarea de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, transferată către fondul de pensii private, se convertește în unități de fond, la valoarea unității de fond valabilă la data convertirii.

(2) La conversia valorii de capital transferate nu se percepe comision de administrare din contribuții.

Articolul 50

(1) În termen de 45 de zile lucrătoare de la data efectuării transferului, administratorul fondului de pensii private emite un document de informare cu privire la transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, denumit în continuare document de informare, prin care comunică participantului următoarele informații:

a) numărul de unități de fond existente în contul participantului înainte de data transferului valorii de capital;

b) valoarea de capital transferată;

c) numărul de unități de fond rezultate în urma conversiei valorii de capital transferate;

d) valoarea unității de fond utilizată pentru conversia valorii de capital;

e) numărul total de unități de fond;

f) valoarea activului personal net al participantului rezultată în urma transferului valorii de capital.

(2) Documentul de informare se comunică funcționarului UE prin intermediul serviciilor poștale sau prin mijloace electronice de comunicare, în termen de 5 zile de la data emiterii.

Articolul 51

În cazul în care funcționarul UE optează pentru realizarea transferului valorii de capital a drepturilor de pensie de transfer dobândite în sistemul de pensii al UE către un fond de pensii administrate privat, administratorul informează instituția de evidență în vederea actualizării de către aceasta a Registrului participanților.

Secțiunea a 3-a — Transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE către sistemul pensiilor militare de stat

Articolul 52

Transferul valorii de capital a drepturilor de pensie de transfer dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE se realizează către bugetul de stat, în contul indicat de casa de pensii sectorială în cuprinsul notificării transmise instituției competente a Uniunii Europene sumele reprezentând venituri ale acestui buget. Transferul se realizează de către instituția competentă a Uniunii Europene în conturile proprii deschise de casele de pensii sectoriale la instituțiile bancare din România, conform art. 71 , ulterior fiind transferate în conturi de venituri ale bugetului de stat deschise la Trezoreria Statului.

Articolul 53

Valoarea de capital a drepturilor de pensie dobândite în sistemul de pensii al UE, transferată către sistemul pensiilor militare de stat, reprezintă valoarea actuarială prezentă a drepturilor de pensie acumulate în sistemul de pensii al UE până la data transferului.

Articolul 54

Casa de pensii sectorială ține evidența următoarelor informații aferente transferului valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, astfel:

a) numele și prenumele;

b) adresa de domiciliu;

c) data nașterii;

d) codul numeric personal atribuit de autoritățile abilitate din România;

e) perioada în care funcționarul UE a desfășurat activitate profesională în cadrul instituției UE;

f) valoarea de capital transferată;

g) vârsta standard de pensionare a funcționarului UE conform prevederilor Legii nr. 223/2015 , cu modificările și completările ulterioare;

h) data împlinirii vârstei standard de pensionare a funcționarului UE.

Articolul 55

(1) În termen de 45 de zile lucrătoare de la data efectuării transferului valorii de capital, casa de pensii sectorială emite o decizie de transfer al valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, denumită în continuare decizie de transfer, în cuprinsul căreia evidențiază cuantumul pensiei pentru limită de vârstă dobândite de funcționarul UE în urma transferului.

(2) Modelul deciziei de transfer se stabilește prin ordin comun al Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Decizia de transfer se comunică funcționarului UE prin intermediul serviciilor poștale, în termen de 5 zile de la data emiterii.

Articolul 56

Cuantumul pensiei pentru limită de vârstă cuvenite funcționarului UE în urma transferului se determină prin împărțirea valorii de capital transferate la rata anuității aferente vârstei de pensionare a funcționarului UE, determinată pe baza parametrilor descriși la art. 15 alin. (4) .

Articolul 57

(1) Decizia de transfer se pune în plată, din oficiu, de casa de pensii sectorială, la data împlinirii vârstei standard de pensionare din sistemul pensiilor militare de stat, stabilită în raport cu data nașterii, în conformitate cu legislația care reglementează sistemul pensiilor militare de stat.

(2) Pensia pentru limită de vârstă dobândită prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE se actualizează în conformitate cu legislația care reglementează sistemul pensiilor militare de stat.

(3) Pensiei pentru limită de vârstă dobândite prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE îi este aplicabil regimul fiscal prevăzut de Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(4) Pensia pentru limită de vârstă dobândită prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.

(5) Plata pensiei pentru limită de vârstă dobândite prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE se face în conformitate cu legislația care reglementează sistemul pensiilor militare de stat.

Articolul 58

În cazul decesului titularului pensiei pentru limită de vârstă dobândite prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de către funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, soțul supraviețuitor și copiii beneficiază de pensie de urmaș, în condițiile prevăzute de Legea nr. 223/2015 , cu modificările și completările ulterioare, calculată din pensia pentru limită de vârstă obținută în urma transferului valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de către funcționarul UE în sistemul de pensii al UE aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susținătorul la data decesului, actualizată, după caz.

Secțiunea a 4-a — Transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE către alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii

Articolul 59

Transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE se realizează către bugetul sistemului de pensii neintegrat sistemului public în contul indicat în cuprinsul notificării transmise instituției competente a Uniunii Europene de către casa de pensii care gestionează sistemul respectiv, sumele reprezentând venituri ale acestui buget.

Articolul 60

Valoarea de capital a drepturilor de pensie dobândite în sistemul de pensii al UE, transferată către un sistem neintegrat sistemului public de pensii, reprezintă valoarea actuarială prezentă a drepturilor de pensie acumulate în sistemul de pensii al UE până la data transferului.

Articolul 61

Casa de pensii care gestionează sistemul respectiv ține evidența următoarelor informații aferente transferului valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, astfel:

a) numele și prenumele;

b) adresa de domiciliu;

c) data nașterii;

d) codul numeric personal atribuit de autoritățile abilitate din România;

e) perioada în care funcționarul UE a desfășurat activitate profesională în cadrul instituției UE;

f) valoarea de capital transferată;

g) vârsta de pensionare a funcționarului UE conform prevederilor legale care reglementează sistemul de pensii neintegrat sistemului public de pensii;

h) data împlinirii vârstei de pensionare a funcționarului UE.

Articolul 62

(1) În termen de 45 de zile lucrătoare de la data efectuării transferului valorii de capital, casa de pensii care gestionează sistemul respectiv emite o decizie de transfer al valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, denumită în continuare decizie de transfer, în cuprinsul căreia evidențiază cuantumul pensiei pentru limită de vârstă dobândite de funcționarul UE în urma transferului.

(2) Modelul deciziei de transfer se stabilește printr-un document emis în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență de instituția care gestionează sistemul de pensii neintegrat sistemului public de pensii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Decizia de transfer se comunică funcționarului UE prin intermediul serviciilor poștale, în termen de 5 zile de la data emiterii.

Articolul 63 — Cuantumul pensiei pentru limită de vârstă cuvenite funcționarului UE în urma transferului se determină prin

împărțirea valorii de capital transferate la rata anuității aferente vârstei de pensionare a funcționarului UE, determinată pe baza parametrilor descriși la art. 20 alin. (4) .

Articolul 64

(1) Decizia de transfer se pune în plată, din oficiu, de casa de pensii care gestionează sistemul de pensii neintegrat sistemului public de pensii, la data împlinirii vârstei de pensionare din sistemul respectiv, potrivit legislației.

(2) Pensia pentru limită de vârstă dobândită prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE se actualizează în conformitate cu legislația care reglementează sistemul neintegrat sistemului public de pensii.

(3) Pensiei pentru limită de vârstă dobândite prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE îi este aplicabil regimul fiscal prevăzut de Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(4) Pensia pentru limită de vârstă dobândită prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.

(5) Plata pensiei pentru limită de vârstă dobândite prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE se face în conformitate cu prevederile legislației care reglementează sistemul neintegrat sistemului public de pensii.

Articolul 65

În cazul decesului titularului pensiei pentru limită de vârstă dobândite prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de către funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, soțul supraviețuitor și copiii beneficiază de pensie de urmaș, în condițiile prevăzute de legislația care reglementează sistemul de pensii neintegrat sistemului public de pensii, calculată din pensia pentru limită de vârstă obținută în urma transferului valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de către funcționarul UE în sistemul de pensii al UE aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susținătorul la data decesului, actualizată, după caz.