LexistoriaDreptul la drept.

Transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE către sistemul pensiilor militare de stat

Azi

OUG 86/2021 · 7 articole

Articolul 52

Transferul valorii de capital a drepturilor de pensie de transfer dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE se realizează către bugetul de stat, în contul indicat de casa de pensii sectorială în cuprinsul notificării transmise instituției competente a Uniunii Europene sumele reprezentând venituri ale acestui buget. Transferul se realizează de către instituția competentă a Uniunii Europene în conturile proprii deschise de casele de pensii sectoriale la instituțiile bancare din România, conform art. 71 , ulterior fiind transferate în conturi de venituri ale bugetului de stat deschise la Trezoreria Statului.

Articolul 53

Valoarea de capital a drepturilor de pensie dobândite în sistemul de pensii al UE, transferată către sistemul pensiilor militare de stat, reprezintă valoarea actuarială prezentă a drepturilor de pensie acumulate în sistemul de pensii al UE până la data transferului.

Articolul 54

Casa de pensii sectorială ține evidența următoarelor informații aferente transferului valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, astfel:

a) numele și prenumele;

b) adresa de domiciliu;

c) data nașterii;

d) codul numeric personal atribuit de autoritățile abilitate din România;

e) perioada în care funcționarul UE a desfășurat activitate profesională în cadrul instituției UE;

f) valoarea de capital transferată;

g) vârsta standard de pensionare a funcționarului UE conform prevederilor Legii nr. 223/2015 , cu modificările și completările ulterioare;

h) data împlinirii vârstei standard de pensionare a funcționarului UE.

Articolul 55

(1) În termen de 45 de zile lucrătoare de la data efectuării transferului valorii de capital, casa de pensii sectorială emite o decizie de transfer al valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, denumită în continuare decizie de transfer, în cuprinsul căreia evidențiază cuantumul pensiei pentru limită de vârstă dobândite de funcționarul UE în urma transferului.

(2) Modelul deciziei de transfer se stabilește prin ordin comun al Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Decizia de transfer se comunică funcționarului UE prin intermediul serviciilor poștale, în termen de 5 zile de la data emiterii.

Articolul 56

Cuantumul pensiei pentru limită de vârstă cuvenite funcționarului UE în urma transferului se determină prin împărțirea valorii de capital transferate la rata anuității aferente vârstei de pensionare a funcționarului UE, determinată pe baza parametrilor descriși la art. 15 alin. (4) .

Articolul 57

(1) Decizia de transfer se pune în plată, din oficiu, de casa de pensii sectorială, la data împlinirii vârstei standard de pensionare din sistemul pensiilor militare de stat, stabilită în raport cu data nașterii, în conformitate cu legislația care reglementează sistemul pensiilor militare de stat.

(2) Pensia pentru limită de vârstă dobândită prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE se actualizează în conformitate cu legislația care reglementează sistemul pensiilor militare de stat.

(3) Pensiei pentru limită de vârstă dobândite prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE îi este aplicabil regimul fiscal prevăzut de Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(4) Pensia pentru limită de vârstă dobândită prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.

(5) Plata pensiei pentru limită de vârstă dobândite prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de funcționarul UE în sistemul de pensii al UE se face în conformitate cu legislația care reglementează sistemul pensiilor militare de stat.

Articolul 58

În cazul decesului titularului pensiei pentru limită de vârstă dobândite prin transferul valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de către funcționarul UE în sistemul de pensii al UE, soțul supraviețuitor și copiii beneficiază de pensie de urmaș, în condițiile prevăzute de Legea nr. 223/2015 , cu modificările și completările ulterioare, calculată din pensia pentru limită de vârstă obținută în urma transferului valorii de capital a drepturilor de pensie dobândite de către funcționarul UE în sistemul de pensii al UE aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susținătorul la data decesului, actualizată, după caz.