LexistoriaDreptul la drept.

Colaborarea SIPS cu structurile de investigație ale altor state

Azi

OUG 87/2011 · 3 articole

Articolul 10

(1) SIPS colaborează cu structurile de investigație ale statelor membre ale Uniunii Europene și Comisia Europeană, în Cadrul de cooperare permanentă, în măsura necesară realizării obiectivului prezentei ordonanțe de urgență.

(2) SIPS colaborează cu structurile de investigație ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene, pentru a stabili de comun acord cele mai bune modalități de cooperare care să permită:

a) folosirea în comun a aparaturii, a spațiilor și a echipamentului necesar investigațiilor de natură tehnică asupra epavei și a echipamentului navei și asupra altor obiecte utile investigației tehnice privind siguranța, inclusiv extragerea și analiza informațiilor din VDR/S-VDR și din alte dispozitive electronice;

b) asistența tehnică reciprocă sau expertiza necesară îndeplinirii unor anumite sarcini;

c) obținerea și utilizarea în comun a informațiilor relevante pentru analiza datelor privind accidentele și pentru a face recomandările adecvate privind siguranța la nivel comunitar;

d) elaborarea de principii comune pentru monitorizarea respectării recomandărilor privind siguranța și pentru adaptarea metodelor de investigare la progresul tehnic și științific;

e) gestionarea în mod adecvat a alertelor de urgență potrivit prevederilor art. 17;

f) instituirea normelor de confidențialitate pentru utilizarea în comun, cu respectarea reglementărilor naționale, a declarațiilor martorilor și pentru prelucrarea datelor și a altor informații prevăzute la art. 9, inclusiv în relație cu statele terțe;

g) organizarea, în cazul în care este necesar, a activităților individuale de formare a investigatorilor;

h) promovarea cooperării cu structurile de investigație ale statelor terțe și cu organizațiile internaționale de investigare a accidentelor maritime în domeniile reglementate de prezenta ordonanță de urgență;

i) punerea la dispoziția structurilor de investigație care desfășoară investigațiile tehnice privind siguranța a oricăror informații pertinente.

Articolul 11

(1) Activitățile desfășurate de SIPS în cadrul unei investigații tehnice privind siguranța, care implică două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene, se efectuează cu titlu gratuit.

(2) În condițiile în care SIPS nu este implicată în investigația tehnică privind siguranța împreună cu structura de investigație a unui alt stat membru și se solicită asistența, către sau de către acel stat, modul în care sunt suportate cheltuielile ocazionate se stabilesc de comun acord.

Articolul 12

(1) În investigațiile tehnice privind siguranța, SIPS cooperează cu structurile de investigație ale statelor terțe interesate în mod deosebit și autorizează participarea de comun acord a acestora în orice stadiu al investigațiilor pe care le conduce.

(2) Pe parcursul cooperării cu structurile de investigație ale statelor terțe interesate în mod deosebit, care efectuează o investigație tehnică privind siguranța, SIPS nu va aduce modificări modului de desfășurare a investigațiilor tehnice privind siguranța și cerințelor de raportare stabilite prin prezenta ordonanță de urgență.

(3) SIPS poate decide neefectuarea unei investigații paralele în cazul unei investigații tehnice privind siguranța, desfășurate de un stat terț interesat în mod deosebit, cu condiția ca investigația respectivă să fie efectuată potrivit Codului.