(1) Prevederile art. 62 alin. (4) nu împiedică Consiliul și Camera să facă schimb de informații confidențiale. Informațiile schimbate astfel fac obiectul secretului profesional, care se aplică persoanelor angajate sau care au fost angajate anterior de Consiliu și Cameră.

(2) Consiliul și Camera, prin departamentele de specialitate, furnizează la cerere și fără o întârziere nejustificată, orice informații solicitate în sensul dispozițiilor alin. (1) și (2) ale art. 62. După caz, atunci când Consiliul sau Camera primește astfel de cereri, ia măsurile necesare pentru a strânge, fără nicio întârziere nejustificată, informațiile solicitate. Informațiile furnizate astfel fac obiectul secretului profesional, care se aplică persoanelor angajate sau care au fost angajate anterior de Consiliu și Cameră.

(3) În cazul în care autoritatea competentă din România căreia i-a fost adresată cererea nu poate furniza informațiile cerute fără întârziere, aceasta notifică motivele întârzierii autorității competente în domeniul auditului statutar care a adresat cererea. Consiliul definește prin reglementări interne "întârzierea nejustificată".

(4) Consiliul și Camera, prin departamentele lor de specialitate, pot refuza să dea curs unei solicitări de informații atunci când:

a) comunicarea informațiilor solicitate ar fi de natură să compromită suveranitatea, securitatea și ordinea publică a României; sau

b) au fost deja inițiate proceduri judiciare cu privire la aceleași acțiuni și împotriva acelorași auditori statutari sau firme de audit de către autoritățile române cărora le-a fost adresată cererea; sau

c) a fost adoptată deja o hotărâre definitivă cu privire la aceleași acțiuni și împotriva acelorași auditori statutari sau firme de audit de către autoritățile competente române cărora le-a fost adresată cererea; sau

d) cererea este motivată prin alte intenții decât cele aferente realizării competențelor autorității care solicită informațiile, legate de supravegherea în interes public și controlul activității de audit statutar al situațiilor financiare și de implementarea procedurilor referitoare la exercitarea auditului statutar; sau

e) persoanele care au fost angajate sau care sunt încă angajate de către autoritatea care solicită informațiile nu sunt supuse acordurilor de confidențialitate profesională; sau

f) există un risc semnificativ ca informațiile, documentele sau asistența solicitate să fie prezentate altor persoane ori autorități decât autoritatea care le solicită, cu excepția cazului în care astfel de prezentări sunt autorizate în contextul procedurilor stabilite prin prevederi legislative, de reglementare sau administrative referitoare la exercitarea auditului statutar.