(1) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia.
(2) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență persoanele pentru care există obligația asigurării în sistemul public de pensii, în conformitate cu Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
(3) Perioadele pentru care se poate efectua plata contribuției de asigurări sociale sunt cele anterioare datei la care sunt îndeplinite condițiile, prevăzute de lege, privind vârsta standard de pensionare.
(4) Vârsta standard de pensionare este prevăzută în anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare, așa cum este detaliată în anexa nr. 9 la Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Perioadele pentru care, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, persoanele prevăzute la alin. (1) achită contribuția de asigurări sociale se consideră stagiu de cotizare în sistemul public de pensii.