(1) Beneficiarii programului care au două sau mai multe obiective de investiții cuprinse în lista aprobată prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, prevăzută la art. 6 alin. (3) , în situații justificate, pot decide renunțarea la unul sau mai multe obiective de investiții în vederea redistribuirii sumei aferente pentru alt/alte obiectiv/obiective de investiții din cele prevăzute în lista aprobată, în limita sumei solicitate prin cererea/cererile depusă/depuse inițial, în vederea asigurării resurselor financiare pentru finalizarea a cel puțin un obiectiv de investiții.

(2) Decizia prevăzută la alin. (1) se ia prin hotărâre a autorităților deliberative ale beneficiarilor și în baza acesteia se solicită Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației modificarea în mod corespunzător a listei aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

(3) În aplicarea prevederilor alin. (1) , o unitate administrativ-teritorială nu poate renunța la unul sau mai multe obiective de investiții deținute pentru redistribuirea sumelor către o altă unitate administrativ-teritorială.

(4) Redistribuirea fondurilor alocate prevăzute la alin. (1) se face cu respectarea limitelor maxime prevăzute la art. 1 alin. (2) , exclusiv între categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) , precum și exclusiv între cele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) și d).

(5) Beneficiarii programului pot să renunțe la anumite obiective de investiții doar în situația în care nu s-au decontat fonduri de la bugetul de stat și nu au încheiate contracte de achiziție publică de lucrări pentru realizarea acestora.