(1) Beneficiarii programului care au două sau mai multe obiective de investiții cuprinse în lista aprobată prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, prevăzută la art. 6 alin. (3) , pot solicita comasarea obiectivelor de investiții într-un singur obiectiv de investiții din cadrul aceleiași categorii de investiții prevăzut la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) , pentru a elabora o singură documentație tehnico-economică, anterior încheierii contractelor de finanțare, cu respectarea indicatorilor tehnico-economici și a valorii cumulate pentru toate obiectivele de investiții alocate inițial.

(2) Prin excepție de la alin. (1) , solicitarea se poate depune și de beneficiarii care au încheiate contracte de finanțare la data solicitării, în situația în care restricții de ordin tehnic, cerințe impuse de avizatori sau alte motive de aceeași natură impun modificarea soluțiilor tehnice și realizarea unui singur obiectiv de investiții, care integrează toate obiectivele de investiții. În această situație, toate contractele de finanțare încetează prin acordul părților, urmând a se încheia un nou contract de finanțare pentru realizarea obiectivului de investiții, cu respectarea indicatorilor tehnico-economici și a valorii cumulate alocate inițial pentru toate obiectivele de investiții.

(3) În situația în care beneficiarii prevăzuți la alin. (2) au încheiate contracte de achiziție publică la data solicitării, aceștia trebuie să facă dovada că prin comasarea obiectivelor de investiții într-unul singur nu se aduce atingere regulilor/condițiilor inițiale în baza cărora au fost atribuite respectivele contracte, respectiv faptul că modificarea nu vizează elemente care au stat la baza întocmirii propunerilor tehnice și financiare prezentate în procedurile de atribuire a contractelor, în caz contrar Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației având dreptul să refuze să dea curs solicitării.