(1) Autoritatea de management Afaceri interne este autorizată să încheie/să emită contracte/decizii de finanțare a căror valoare poate determina depășirea sumelor alocate în euro, la nivel de program național din Fondul pentru azil, migrație și integrare, Instrumentul de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize și Fondul pentru securitate internă, precum și cofinanțarea aferentă de la bugetul de stat, în limita a 20% din valoarea acestor alocări, cu încadrare în creditele de angajament aprobate anual cu această destinație prin legile bugetare anuale.
(2) În scopul utilizării eficiente a fondurilor publice, Autoritatea de management Afaceri interne poate dezangaja, în vederea contractării, fondurile rămase neutilizate în urma atribuirii și/sau finalizării contractelor de achiziție publică aferente contractelor/deciziilor de finanțare, în condițiile legii.
(3) Beneficiarii proiectelor finanțate din fonduri europene dedicate care au încheiat contracte/decizii de finanțare, potrivit prevederilor prezentului articol, și care nu finalizează proiectul în perioada de eligibilitate a cheltuielilor vor suporta din bugetul propriu sumele necesare finalizării proiectelor după această perioadă.