(1) În vederea respectării drepturilor prevăzute la art. 7 , Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, asigură înscrierea tuturor minorilor menționați la art. 7 alin. (1) în sistemul de învățământ românesc, prin asigurarea resursei umane necesare desfășurării activităților didactice din bugetul Ministerului Educației.
(2) În situația în care resursa umană este insuficientă, prin derogare de la prevederile art. 165 , 176 , 177 , 181 , 207 și 208 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare, activitatea didactică în învățământul preuniversitar și activitatea de consiliere școlară pot fi realizate pe perioadă determinată de cel mult un an școlar de:
a) studenții din universitățile de stat/particulare din România;
b) cadre didactice pensionate;
c) cetățenii ucraineni care și-au echivalat studiile, care au obținut drept de exercitare a profesiei de cadru didactic pe teritoriul României și care cunosc limba română la nivelul C1 din Cadrul european comun de referințe pentru limbi, atestat prin certificat de competență lingvistică eliberat de instituții de învățământ superior sau instituții special acreditate în domeniu.
(3) Prin derogare de la prevederile art. 23 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 , coroborate cu prevederile art. 248 alin. (16) din aceeași lege, minorii prevăzuți la art. 7 sunt integrați în formațiuni de studiu/grupe/clase indiferent de numărul de elevi cuprins în acestea.
(4) Procedura de înscriere a minorilor prevăzuți la art. 7 ca audienți la cursurile unităților de învățământ este stabilită prin ordin al ministrului educației publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ.
(5) În vederea intrării în colectivitate în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, minorii menționați la art. 7 beneficiază de examinarea stării de sănătate în unitățile de învățământ conform legislației în vigoare și li se eliberează un document medical pentru înscrierea în colectivitate. În situația în care nu sunt vaccinați, aceștia pot beneficia de schema de vaccinare conform Programului național de vaccinare derulat de Ministerul Sănătății.
(6) Ulterior dobândirii statutului de audienți, minorii prevăzuți la art. 7 au următoarele drepturi:
a) dreptul de a participa la activitățile educative din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și la activitățile extracurriculare din cadrul cercurilor constituite la nivelul palatelor și cluburilor copiilor. Participarea la activitățile extracurriculare nu este condiționată de calitatea de audient;
b) dreptul de școlarizare în unități complexe de asistență medicală, de tip spital, în conformitate cu prevederile legale, pentru elevii care sunt nedeplasabili din cauza unei dizabilități, respectiv pentru elevii care suferă de boli cronice sau care au afecțiuni pentru care sunt spitalizați pe o perioadă mai mare de 4 săptămâni;
c) dreptul de a beneficia de facilitățile pentru transport local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar, naval și fluvial, pe tot parcursul anului calendaristic, similar cu elevii înmatriculați în unitățile de învățământ preuniversitar din România, drepturi care se asigură din aceleași bugete ca și pentru elevii statului român;
d) dreptul la alocarea unor alimente de bază acordate prin programele sociale aflate în derulare, în învățământul primar și gimnazial;
e) dreptul de a beneficia de burse școlare în aceleași condiții ca cetățenii români, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului educației;
f) costurile aferente sunt suportate din bugetul de stat.
(7) Minorii prevăzuți la art. 7 înscriși ca audienți pot dobândi calitatea de elev în România după recunoașterea sau echivalarea de către inspectoratele școlare județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București, respectiv de către Ministerul Educației a studiilor urmate în străinătate și, după caz, după susținerea examenelor de diferență stabilite în cadrul procedurii de echivalare, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.