(1) La nivelul inspectoratelor școlare județene/ Inspectoratului Școlar al Municipiului București se constituie o comisie pentru coordonarea activității de repartizare a preșcolarilor/elevilor la unitățile de învățământ în care pot desfășura activități educaționale, precum și în instituțiile în care beneficiază de asistență psihopedagogică și consiliere, al cărei președinte este inspectorul școlar general sau un inspector școlar general adjunct.
(2) Componența și procedura de organizare și funcționare a comisiei prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului educației.