LexistoriaDreptul la drept.

Măsuri și sancțiuni

Azi

OUG 98/2006 · 10 articole

Articolul 43

În cazul în care entitatile reglementate dintr-un conglomerat financiar respecta cerințele referitoare la adecvarea capitalului, riscul de concentrare, tranzactiile intragrup și, respectiv, la mecanismele de control intern și procesele de administrare a riscurilor, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și în reglementarile date în aplicarea acesteia, dar, cu toate acestea, solvabilitatea risca să fie periclitata sau tranzactiile intragrup ori riscurile de concentrare conduc la o deteriorare a pozitiei financiare a entitatilor reglementate, coordonatorul poate lua, în ceea ce priveste societatea financiară holding mixta, urmatoarele măsuri:

a) incheierea unui acord cu administratorii sau, după caz, cu membrii directoratului societatii financiare holding mixte, care să cuprindă un program de măsuri de remediere;

b) solicitarea de informații auditorului financiar;

c) dispunerea înlocuirii auditorului financiar.

Articolul 44

(1) În cazul în care entitatile reglementate sau o societate financiară holding mixta dintr-un conglomerat financiar nu se conformeaza cerințelor referitoare la adecvarea capitalului, riscul de concentrare, tranzactiile intragrup și, respectiv, la mecanismele de control intern și procesele de administrare a riscurilor, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și în reglementarile date în aplicarea acesteia, nu respecta condițiile speciale impuse ori angajamentele asumate cu privire la supravegherea suplimentara sau nu respecta oricare dintre masurile impuse potrivit prevederilor art. 43 , coordonatorul poate aplica, în ceea ce priveste societatea financiară holding mixta, urmatoarele sancțiuni:

a) avertisment scris;

b) suspendarea din functie pe o perioadă determinata a uneia sau a mai multor persoane care exercită responsabilității de administrare și/sau conducere a societatii;

c) amendă aplicată societății financiare holding mixte, ale cărei limite, limita minimă și cea maximă, sunt reprezentate de valorile cele mai mari care rezultă din aplicarea procentelor de 0,05% și 1% atât la cifra de afaceri, realizată în cursul exercițiului financiar anterior, de către entitatea reglementată din sectorul asigurărilor, filială a societății financiare holding mixte, care a realizat cifra de afaceri cea mai ridicată, cât și la capitalul inițial minim reglementat al entității reglementate din sectorul bancar și al serviciilor de investiții, filială a societății financiare holding mixte; dacă acest sector cuprinde mai multe filiale care sunt entități reglementate, cuantumul amenzii se determină prin raportare la capitalul minim al entității reglementate care atinge nivelul de capital minim cel mai ridicat;

d) amenda aplicată persoanelor care exercită responsabilității de administrare și/sau conducere a societatii, între 1-6 remuneratii nete, conform nivelului acestora în luna precedenta datei la care s-a constatat fapta;

e) dispunerea inlocuirii, de către societatea financiară holding mixta, a persoanei/persoanelor care exercită responsabilității de administrare și/sau conducere a societatii.

(2) Pe perioada suspendării din funcție, dispusă de coordonator în baza alin. (1) lit. b) , se va asigura de către societatea financiară holding mixta desemnarea persoanei/persoanelor care să exercite interimar responsabilității de administrare și/sau conducere, cu respectarea prevederilor art. 36 alin. (2) .

(3) Cuantumul amenzii trebuie să fie raportat la gravitatea faptei săvârșite. Amenzile încasate se fac venit la bugetul statului de jurisdicția căreia aparține coordonatorul.

(4) Sanctiunile prevăzute la alin. (1) lit. b) , d) și e) se aplică persoanelor vinovate de executarea în mod necorespunzator a responsabilitatilor de administrare și/sau conducere.

Articolul 45

Coordonatorul comunică autorităților competente constatările efectuate potrivit prevederilor art. 43 și 44 .

Articolul 46

Pentru scopurile supravegherii suplimentare, autoritățile competente pot aplica entităților reglementate aflate sub supravegherea lor oricare dintre măsurile sau sancțiunile prevăzute de regulile sectoriale, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 47

(1) În situația în care coordonatorul unui conglomerat financiar este o autoritate dintr-un alt stat membru, acesta poate aplica sancțiuni și față de societățile financiare holding mixte, persoane juridice române.

(2) În situația în care coordonatorul unui conglomerat financiar este o autoritate competentă din România, acesta poate aplica sancțiuni și față de o societate financiară holding mixtă dintr-un alt stat membru.

Articolul 48

Coordonatorul și celelalte autorități competente vor încheia acorduri de coordonare, dacă este necesar, în sensul corelării acțiunilor de supraveghere, pentru scopurile aplicării prevederilor art. 43-47 .

Articolul 49

Dacă o entitate reglementată se folosește de apartenența sa la un conglomerat financiar pentru a se sustrage, total sau parțial, de la aplicarea regulilor sectoriale, autoritățile competente pot aplica entităților reglementate aflate sub supravegherea lor oricare dintre măsurile ori sancțiunile prevăzute de regulile sectoriale corespunzătoare.

Articolul 50

(1) Constatarea faptelor prevăzute la art. 44 se face de către personalul imputernicit în acest sens de coordonator, care exercită atribuții de supraveghere a respectarii dispozițiilor prezentei ordonante de urgenta.

(2) Actele cu privire la o societate financiară holding mixta, prin care sunt aplicate măsuri sau sancțiuni potrivit dispozițiilor art. 43 și 44 , se emit de către coordonator. Prevederile legale sectoriale referitoare la emiterea actelor de aplicare a masurilor sau sanctiunilor cu privire la entitatile reglementate se aplică în mod corespunzător.

Articolul 50¹

(1) Aplicarea sanctiunilor prevăzute la art. 44 se prescrie în termen de un an de la data constatarii faptei, dar nu mai mult de 3 ani de la data savarsirii faptei.

(2) Aplicarea sanctiunilor nu inlatura raspunderea materiala, civila sau penala, după caz.

Articolul 50²

(1) Actele prin care se aplică măsuri sau sancțiuni de către coordonator, potrivit dispozițiilor art. 43 și 44 , pot fi contestate la organul de conducere al coordonatorului, în termen de 15 zile de la comunicare. Coordonatorul se pronunță prin hotărâre motivata, în termen de 30 de zile de la data sesizarii.

(2) Hotărârea coordonatorului poate fi atacata la Înaltă Curte de Casatie și Justiție, în termen de 15 zile de la comunicare.

(3) Până la adoptarea unei hotărâri de către coordonator, potrivit alin. (1) , sau până la pronuntarea unei hotărâri definitive și irevocabile de către instanța judecătorească, potrivit alin. (2) , executarea actelor emise de coordonator nu se suspenda.