(1) În cazul în care străinului, titular al unui document eliberat potrivit art. 107 alin. (1) , i se revocă, i se anulează sau îi încetează dreptul de ședere, documentul aferent se anulează la data luării deciziei și se retrage cel mai târziu la data la care această decizie este adusă la cunoștință străinului.
(2) Anularea permisului ICT se comunică în termen de 5 zile statelor membre pe teritoriul cărora străinul este sau urmează să fie detașat.
(3) Anularea permiselor de ședere eliberate străinilor în scop de studii sau de cercetare, precum și ale membrilor de familie ai acestora se comunică în termen de 5 zile statelor membre pe teritoriul cărora străinii își exercită mobilitatea.