(1) Pentru persoanele prevăzute la art. 118 alin. (1) lit. a) pct. (i) și (ii) titlul de călătorie pentru străini se eliberează de către Oficiul Român pentru Imigrări prin formațiunile sale teritoriale și este valabil pentru o singură călătorie, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii valabilității cu încă 30 de zile.
(2) Pentru persoanele prevăzute la art. 118 alin. (1) lit. a) pct. (iii) titlul de călătorie pentru străini se eliberează de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din străinătate, cu avizul Oficiului Român pentru Imigrări, în vederea reîntoarcerii acestor persoane în România. La revenirea în țară, titlul de călătorie pentru străini se predă de către titular formațiunii teritoriale a Oficiului Român pentru Imigrări pe a cărei rază teritorială își are domiciliul apatridul.