(1) Străinul, titular al unui permis ICT valabil eliberat de un alt stat membru al Uniunii Europene, poate intra și rămâne pe teritoriul României pentru a desfășura activități în muncă în calitate de lucrător ICT, fără obligativitatea obținerii unei vize, în cazul în care urmează să fie detașat pe teritoriul României pentru o perioadă de până la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, situație denumită în continuare mobilitate pe termen scurt, sau care urmează să fie detașat pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 90 de zile, situație denumită în continuare mobilitate pe termen lung.
(2) Străinul, titular al unui permis ICT valabil eliberat de un alt stat membru al Uniunii Europene, poate intra și rămâne pe teritoriul României, fără obligativitatea obținerii unei vize, pentru a desfășura activități în muncă în calitate de lucrător ICT, în cadrul unei mobilități la beneficiarul prestării de servicii din România.
(3) Perioadele de ședere potrivit alin. (1) și (2) , cumulate, nu pot depăși o perioadă de 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.
(4) Străinului, titular al unui permis ICT valabil eliberat de un alt stat membru al Uniunii Europene, i se prelungește dreptul de ședere temporară în scop de detașare în calitate de lucrător ICT, în cadrul mobilității pe termen lung, dacă prezintă dovada deținerii mijloacelor de întreținere cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
(5) Abrogat.
(6) Dreptul de ședere temporară în scop de detașare în calitate de lucrător ICT în cadrul unei mobilități pe termen lung se prelungește pentru toată durata detașării pe teritoriul României, fără a depăși o perioadă egală cu durata de ședere prevăzută a se efectua pe teritoriul primului stat membru sau valabilitatea permisului ICT eliberat de primul stat membru.
(7) Prelungirea ulterioară a dreptului de ședere temporară în scop de detașare în calitate de lucrător ICT în cadrul mobilității pe termen lung se acordă, cu aplicarea alin. (4) și (6) , în situația în care durata inițială a detașării pe teritoriul României sau valabilitatea permisului ICT eliberat de primul stat membru a fost prelungită, dacă străinul prezintă următoarele documente:
a) copia actului prin care a fost prelungită detașarea pe teritoriul României, tradus și legalizat, din cuprinsul căruia să rezulte durata pentru care a fost prelungită detașarea pe teritoriul României și menținerea celorlalte condiții de detașare, sau, după caz, copia noului permis ICT valabil, eliberat de primul stat;
b) dovada deținerii mijloacelor de întreținere cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
(8) Aprobarea cererii de prelungire a dreptului de ședere temporară în scop de detașare în calitate de lucrător ICT în cadrul mobilității pe termen lung se comunică de către Inspectoratul General pentru Imigrări autorităților competente din primul stat membru.