(1) Străinii intrați în România în baza unei vize de lungă ședere pentru desfășurarea de activități religioase pot solicita prelungirea dreptului de ședere temporară în acest scop dacă prezintă avizul valabil acordat de Secretariatul de Stat pentru Culte în condițiile art. 47 lit. a) .

(2) Străinul care solicită prelungirea dreptului de ședere pentru activități religioase nu trebuie să facă dovada mijloacelor de întreținere.

(3) Dreptul de ședere în acest scop se prelungește pentru o perioadă egală cu durata avizului.