(1) După închiderea licitației executorul judecătoresc va întocmi un proces-verbal despre desfășurarea și rezultatul acesteia, care va fi semnat de executor, creditor, debitor, precum și de adjudecatar.

(2) Executorul judecătoresc va elibera, sub semnatura sa, fiecarui adjudecatar în parte, o dovadă care va cuprinde data și locul licitației, numele adjudecatarului, indicarea bunului adjudecat și, după caz, a pretului platit sau care urmeaza să fie platit.

(3) Dovada eliberata fiecarui adjudecatar constituie titlu de proprietate asupra bunurilor vandute; în cazul titlurilor de credit nominative, adjudecatarul va putea obtine transferul acestora pe numele sau, în temeiul unei copii legalizate de pe acest proces-verbal.

(4) În toate cazurile, predarea bunului se va face după achitarea integrală a pretului; până la predare adjudecatarul suporta riscul pieirii bunului adjudecat.